Un om odată a ajuns
La o răscruce-n a lui viață
Și nu știa ce să mai facă
Căci două drumuri avea-n fată

Până atunci nepăsător
Mergea pe-al sau drum
Dar îl chema-se Dumnezeu
Și trebuia s-aleagă acum

Drumul pe care el venea
Lat era și asfaltat
Celălalt era îngust
Și părea accidentat

Tot stând așa să se gândească
Care cale-ar fi mai bună
O ceata veselă de oameni
La ajuns pe om din urmă

- Ce stai prietene pe gânduri ?
Hai cu noi pe calea largă
Și ne vom distra întruna
Să ne fie viața dragă

- NU te du pe calea-ngusta
Nu vezi că ea brusc cotește
Și-i abruptă și spinoasă
Și nimic pe ea nu crește

- NU merg fraților cu voi
Eu mai stau să mă gândesc
Ca să știu cu hotărâre
Pe ce cale să pășesc

De pe calea-ngusta vede
Cum vine din depărtare
Către el un om bătrân
Cântând cu lacrimi o cântare

Și-l cheamă pe calea-ngusta
- Hai cu mine dragul meu
Calea aceasta este grea
Dar duce la Dumnezeu

- Și eu ca tine odată-am mers
Pe calea largă și pavată
Dar Dumnezeu mi-a arătat
Calea cea adevărată

- Privește dragul meu prieten
Pe calea largă-n depărtare
Și dincolo de flori și umbră
Tu ce vezi acolo-n zare ?

Privește omul și rămâne
Îngrozit și-nspaimantat
Căci calea largă și frumoasă
Ducea spre-un loc întunecat

Un loc de groază și de chin
Un loc unde era doar moarte
Acolo ducea calea largă
Cu florile ei colorate

- Privește-acum pe calea-ngusta
Și uită-te în depărtare
Și dincolo de spini și cioturi
Tu ce vezi acolo-n zare ?

Privește omul peste zări
Și vede cerul strălucit
Plin de lumină și splendoare
Mai mult decât s-ar fi gândit

- Acolo vreau și eu să fiu
Rostește omu-n exatare
Nu-mi pasă că e spini și-i greu
Eu vreau s-ajung acolo-n zare

Și a plecat cu bătrânelul
Pe calea strampta și greoaie
Plină de spini și stânci abrupte
Cu arșiță și cu pietroaie

Mergea cu greu dar era vesel
Că avea privirea ațintită
Dincolo de încercări
Spre patria mult dorită.