Copilăria


Tristă şi amărâtă mi-a fost copilăria
Pe toţi i-am încurcat pentru că m-am născut
În casa noastră pacea şi tihna bucuria
Prea rar au poposit iar ai mei nu m-au vrut

Prezenţa-mi nedorită vieţile le-ancurcat
Eram ca şi o minge mereu de toţi pasată
Şi existând pe lume, pe toţi i-am supărat
Şi am crescut aşa ...ici, colo, aruncată

Ba toţi îmi reproşau că nu eram în stare
Să fiu mai luptătoare şi mult curaj să am
Tot asta auzind cădeam în disperare
Dar orice-aş fii făcut, pe-ai mei nu-i muţumeam

Părinţii separaţi nu-mi ofereau iubire
Atât cât aş fii vrut ca să fiu fericită
Trăiam o stare rea de veşnică mâhnire
Ca orice copilaş doream să fiu iubită

Şi am crescut aşa fără nici o speranţă
Şi fără ca să ştiu că am pe cineva
Timidă veşnic tristă şi fără cutezanţă
Dar ceva în conştiinţă mereu mă-ncuraja

Mă îndemna să rabd supusă nedreptatea
Să cred că voi fii mare şi toate s-or sfârşi
Şi-am început să văd ce caldă-i bunătatea
Căci este atât de bine să o poţi întâlni.

Eram înconjurată de multă răutate
Şi toţi nemulţumiţi şi iritaţi erau
În nici o împrejurare ei nu-mi dădeau dreptate
Pe trupul meu firav toţi nervii-şi descărcau

Vroiau să îşi găsescă iubirea fiecare
Doreau, alte familii să îşi întemeieze
Dar rămânea problema , eu unde voi sta oare ?
Niciunul n-ar fi vrut să se împovăreze

Despre Isus în casă, nu se vorbea nicicând
De El am auzit de la copii cuminţi
Ştiam şi eu ceva şi-aveam în al meu gând
Că îngeri sunt în cer si acolo toţi sunt sfinţi

Aşa credeam atunci în a mea-nchipuire
Un cer curat şi pur cu îngeri înţesat
Şi peste tot ştiam că stă plin de mărire
Un Dumnezeu puternic, ce toate Le-a creat

Dar anii au trecut si am crescut mai mare
Ades vedeam copii ce cu părinţii lor
Cu chipuri luminoase mergeau la adunare
Mă furişam s-ascult, cantările de cor

Şi eram fascinată căci mult ei se rugau
Stigau spre Dumnezeu, plângând adeseori
Îi auzeam mereu, pe Isus Îl chemau
Când auzeam "ISUS" mă cuprindeau fiori

Pitită sub ferestre, cântări am învăţat
Şi mai recunoşteam şi glasuri de copii
Venind încet spre casă, mereu m-am întrebat
De ce în casa aceia, eu nu aş putea fii ?

Totul era feeric şi frumos luminat
Parcă îngeri din cer se auzeau cântând
Dar toate au trecut, nici azi nu le-am uitat
Chiar după atâţia ani ,eu le mai port în gând

Atuncea am crezut că este cineva
În cerurile-nalte ce poate să iubească
Curioasă, am aflat de existenţa Ta
Inima mea dorea mai mult să Te cunoască

Şi-am căutat o cale să-mi fac tovărăşie
Cu cei care ştiam că Te cunosc pe Tine
Vroiam mereu să ştiu de s-ar putea şi mie
Isus să mă primească şi să îmi fie bine

În faşă s-au sfârsit pioase porniri bune
Când cei apropiaţi al meu gând l-au citit
Şi mi-a fost interzis de Tine să pot spune
Iar pasul spre credinţă, parea aici sfârsit

Copil fără speranţă am început să fiu
Fără un ţel în viaţă, mereu descurajată
Acum că sunt în vârstă, că am greşit mult, stiu
Şi totuşi, pe Isus L-am mai găsit o dată...

va urma

Câmpia Turzii, 5 iunie 2011