E frig şi e furtună, iar vântul suflă tare
Şi Doamne-acuma, nimeni de mine milă n-are
E frig şi e-ntuneric, şi nu mai văd cărarea
Pirdută mi-e nădejdea, amară mi-este starea.
Speranţă nu mai este, nici urmă de scăpare
În jurul meu doar ceaţă, şi negură în zare
Oriunde m-aş întoarce, oriunde-ndrept privirea
Nu-i pic de biruinţă, n-aştept decât pieirea
Prietenii plecat-au, cu toţi m-au părăsit
Sunt singur e-ntuneric, de frică-s biruit
Şi gândul morţii-n mine, a început să crească
Căci nimenea nici unde, nu e să mă iubească
Ce rost mai are viaţa, aceasta-ntunecată
S-o curm aş vrea desigur, acum nu altădată
Dar ce se-aude- acolo? Ce e acea lumină?
Şi cine este- acela, cufaţa-aşa senină?
La mine vine acuma? Şi de ce-ar face-o oare?
Ce-s eu în ochii lumii? Un vierme oarecare
Ba nu! La mine vine, şi cât de blând zâmbeşte!
Oo! Cine este-acesta? Cu milă mă priveşte.
Iubitul meu prieten, de ce eşti plin de frică?
Îţi este faţa tristă, credinţa-ţi este mică
Şi-o cruntă disperare, ţi-a copleşit fiinţa
Şi-n neagra noapte-a vieţii te lupţi cu neputinţa.
Te lupţi cu eul propriu, să scapi de ce-i în tine
Nu ve-i puteva singur, ci vin-o acum la mine
Te voi salva de toate, de frică ,necredinţă
De îndoială, ură şi orice neputinţă.
Dar cine eşti strine? De ce mă chemi la Tine?
Murdar sunt de păcate, mi-e silă şi de mine
Iar Tu eşti ca un soare, frumos fără prihană
Şi vorbele-Ţi duioase, sunt pentru mine mană
Eu sunt acela care, murt-am pentru tine
Ca tu o, suflet dragă, alăturea de mine
Să stai o veşnicie, în cer cu Dumnezeu
Şi plin de bucurie, să-i cânţi mere,mereu.
Îţi mulţumesc Isuse, al meu mântuitor
Viaţa mi-ai salvat-o, îmi eşti izbăvitor
Acum sunt liber, liber şi strig în gura mare:
Veniţi la Hristos Domnul, doar El vă dă salvare.