Am încercat să dau un sens vieţii,
Să iubesc, să înţeleg, să iert,
Să strâng speranţele la piept,
Să nu le las să zboare...
Am încercat, dar tot ce fac mă doare
Şi tot aştept o rezolvare,
Ce-ntârzie să vină...

În auspicii sumbre,
M-am agăţat de umbre
Şi de himere trecătoare,
Nu înţeleg de ce trăirea-mi moare,
De ce mă lupt cu morile de vânt,
De ce mă simt legată...
Un mormânt,
E tot ce fac şi tot ce mă-nconjoară,

Simt că mă sting, da, simt că pier,
Totul e cert şi totul e mister,
De ce nu văd cei dragi cum mă cufund
Şi mă ascund,
În spatele durerii-ameţitoare,
M-agăţ de cer, de stele căzătoare
Şi nimeni nu-mi ascultă glasul...

Când va veni popasul,
În care să m-aşez, să am odihnă?
Am încercat să dau un sens vieţii,
Şi am iubit, iertat...
Şi înţeleg,
Că doar cu Tine lumea-i un întreg
Şi cerul nu-i albatru pe deplin,
De nu eşti Doamne Tu, să-l faci senin,

Am încercat...
Dar nimeni nu m-ascultă niciodată
Şi strig şi chem şi tac...
Da, doar tăcerea,
Ajuns-a să-mi aducă mângâierea,
Aş vrea să fiu departe,
Hotar de veşnicie mă desparte
Şi tot aştept...

Şi strâng pe rând speranţele la piept
Şi nu le las să zboare,
Sunt efemere, păsări călătoare,
Doar ele mi-au rămas,
Nu mai am glas,
Ca să rostesc o nouă rugăciune...
Fă Doamne astăzi o minune!

De-acuma voi tăcea... nu mai doresc,
Nimic aici, nimic ce-i pământesc,
Înalţă-mă, vreau să ajung Acasă
Tot ce trăiesc astăzi aici m-apasă
Şi plâng şi-adorm cu Tine-n gând,
Tu ai făcut cu mine-un legământ...
Ai spus că nu mă laşi, nu mă uita,
Dar totuşi sa se facă voia Ta!

N-am vrut nimic mai mult, decât iubire,
Speranţă, dăruire, fericire,
Am vrut... dar nu toţi înţeleg,
Că fără Tine lumea nu-i întreg,
Eu Te-am ales! Deşi nu-s de-nţeles
Pentru cei dragi, eu nu Te voi lăsa,
Chiar şi-n durere Doamne Te-oi urma,

Încerc să văd şi dincolo de nori,
Zăresc în noapte-ai veşniciei zori,
Chir dacă plâng acum, chiar dacă strig,
Chiar de mi-e foame sau mi-e frig,
Eu sper să vii şi să mă strângi la piept,
Vino Isuse, vino, Te-aştept!

04/07/11, Barcelona- Lucica Boltasu