Am adus copii pe lume,
Nu la vremea de credinţă,
Atunci când n-aveam un nume,
Şi nici timp de pocăinţă.

Două miele,trei mieluţi,
Dintr-o dragoste fierbinte,
I-am crescut,pe toţi mândruţi,
Doar cu-amele dulci cuvinte.

Greul l-am uitat curând,
Azi privind la ei în grabă,
Mă-ntorc mereu în gând,
Şi-i zăresc,aşa de-o şchioapă.

Zburdându-şi copilăria fără gânduri,
Şi-alergând,prin anii pubertăţii,
Şi-au făcut de-acuma planuri,
Cum să calce-n ani tinereţii.

Timpul galopând, i-a maturizat,
Griji,probleme multe au mai venit,
Şi-au făcut din ei ceva nesemnificat,
Obiecte reci şi fără de un definit.

Azi îi privesc,cu mare întristare,
Acum,când le vorbesc de Dumnezeu,
Cu ochii ce privesc,cu-atâta nepăsare,
Lăsându-şi la vedere,inimi de Ateu.

Dar din iubirea mea,cea mare,
Mă rog...Ai milă Domnul Meu de ei,
Tu iartă-I,cu marea Ta îndurare,
Şi cu iubire... fă-i Tu, copii Tăi.

E rugăciunea sfântă,care-mi vine,
Din inima fierbinte,care-mi plânge,
Că nu Te-am,cunoscut mai din-nainte,
Regret şi totu-n mine azi se frânge.

Dar ştiu,căci numai Tu mă înţelegi,
Şi căci la Tine,găsesc eu alinare,
Blestemul celui rău Tu îl dezlegi,
Şi-mi chemi curând,copii la Salvare.

Îţi multumesc,la anii bătrâneţii,
Căci Tu,de mine Te-ai mai îndurat,
Că m-ai curăţat,de păcatele vieţii,
Cu Sângele-Ţi Sfânt,că mai spălat.

Amin,Amin !