Caravana-ncet mergea,
Prin pustiu se târâia,
Apă-n drum îndeajuns n-am avut.
Dromaderu-mi slăbănog
A icnit și, sub dârlog,
A oftat adânc și greu și-a căzut.

Suduind, l-am desșăuat:
Înc-un hoit în drum lăsat!
Nici hoitari pe cerul lins nu se văd...
”Veți pieri toți! - spune-un gând, -
Unul, altul, toți pe rând;
Fără apă în deșert e prăpăd.”

Eu mă tem ca să-l ascult
Și cu șeful mă consult -
Ce vom face, unde mergem, în ce fel?
El mi-a spus, că, decât stând,
Mai bine să mori mergând -
E mai omenește-așa: Mori cu țel.

Iar scrâșnesc pași pe nisip
Şi a mai căzut un tip,
Apoi altul, încă unul – nu ne-oprim!
Ci peste nisipu-ncins
Noi pășim cu pas deprins -
Semimorți și semivii mărșăluim.

Nu știu de o zi am mers
Ori că ani sub paşi am șters:
Dar, precis, că pasul meu îl aud.
Căci picioarele-mi pășesc
Singure... eu nu gândesc -
Mă conduce-n drum pustiul ista crud.

Zău, că aș dori acum
Chiar și urlet de samum
Că tot una, că tot una vom zdohni.
Căci în ritmul ist tihnit
Ne târâm cum ne-am târât
Și se pare c-așa veșnic ne-om târî.

Auzii un glas deodat':
”Dacă ești tu însetat
Vin' la mine, setea ți-oi potoli!”
”Vreun miraj!” în sine zic,
Dar și-atât decât nimic
Și strigai l-alți: ”Parcă apă auzii!”

Ceilalți și-au văzut de drum
Lor le-era tot una-acum
Că-s țicnit—de unde aici o cișmea?
De-am dorința de-a coti...
Toți tot una vor muri!
Eu de vreau să mor aici – treaba mea.

Pașii perpendicular
De pe drumul în zadar
Și doar câțiva, câțiva pași târșâii,
Când dădui peste-un izvor
Viu, senin, răcoritor,
Și în El ca un copac mă prăvălii.


Iarăși viața mi-nverzi,
Mintea iar mi se trezi
Şi putere iar aflai în picior.
De văzui un drum ca-n vis
Care duce-n Paradis
Mai frumos ca orice gând din orice dor.

Îmi strigai amicii mei
”Hei! Opriți-vă, flăcăi!
Uite-aicea un izvor minunat!
Voi pășiți pe-al morții drum...
Întorceți deci tot acum
Spre izvorul care-n viață m-a-nviat.”

Nimeni nu ma auzit
Pleacă ei necontenit
Mai departe, mai departe spre-orizont...
Vrui din urmă să-i ajung
Să-i apuc de orbul jug
Și să-i zmulg din drumul rău, pustiu și tont.

”Într-acolo nu porni! -
Apa Vie îmi vorbi—
Drumul cela este moarte, moarte-n veci:
Singur doar dacă dorești
De pe el ca să cotești -
Vei avea salvare din pașii seci.”

Apa Vieții am rugat
Să-i mai cheme încodat'
Poate că nu sunt surzi și vor sta...
Dar schelet după schelet,
Spre amurgul violet,
Caravana-nnebunită se-ndrepta!