Eu Te iubesc o, Domnul meu, cu-ntreaga mea fiinţă,
De când Te-am cunoscut, de-atunci, eu umblu prin credinţă,
Nu caut să văd, nu cercetez în stele şi în soare,
Mă-ncred doar în Cuvântul Tău şi-n slava viitoare.

De câte ori nu înţeleg, găsesc în Cartea Sfântă,
Răspuns la tot ce e ascuns în mintea mea cea strâmtă,
Deşi e greu, aleg să cred şi mă încred în Tine,
Înţelepciunea Ta-i mai sus de tot ce e în mine.

Mai ştiu o, Doamne că doar Tu mi-ai înţeles durerea,
Când părăsit eram de toţi, adus-ai mângâierea,
Cu glasu-Ţi blând şi şoptitor mi-ai spus: “Tu nu te teme,
Eu sunt, am fost şi-oi fi mereu, cu tine-n orice vreme!”

Împrejurări de foc vor fi mereu în astă viaţă,
Tot ce trăiesc e un mister, e ca un fir de aţă,
Un nod aici, o încercare şi-o cumănă amară
Şi cate noduri vor mai fi în lumea de ocară...

Dar Te iubesc o, Domnul meu, cu-ntreaga mea fiinţă,
Eşti tot ce am putut visa, eşti crez şi eşti ştiinţă,
Se bate lumea pe doctrine, pretinde-nţelepciune
Şi nu zăreşte scânteirea în umbra de tăciune.

Da, Domn Preasfânt, eşti o Minune, eşti Adevăr şi Viaţă,
Tu eşti Lumina-n întuneric, o Stea de dimineaţă,
Fiorul dragostei eterne mă-nvăluie şi-Ţi spun,
Preaînălţat să fii deapururi, iubitul meu Stăpân!

Paiaţe se perindă-ades şi râd cu-nverşunare,
De crezul meu, dar nu mă tem... Tu eşti a mea salvare!
Prin Duhul Tău eu am primit imensa bogăţie,
Un loc în cer, un nume nou şi nu îmi ceri simbrie.

Nimic nu-mi ceri... mi-ai spus ades: ” Ţărâna e ţărână,
Din ea te naşti, în ea te-ntorci, nimic n-o să rămână
În urma ta, doar duhul tău, ce ţi l-am dat cândva,
Se va întoarce-n veşnicie, ia seama, nu uita!”

Aşa că Doamne, încă-o dată Îţi spun, că Te ador,
Eşti însăşi răsuflarea mea şi dac-o fi să mor,
Eu ştiu că nu se va sfârşi trăirea-mi ne-nsemnată,
Tu mi-ai promis, “Vei fi în cer, cu mine lângă Tată!”

09/07/11, Barcelona- Lucica Boltasu