Doamne, Te chem în ajutor!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: La izvoarele de aur!  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 10/07/2011
Doamne, Te chem în ajutor!
(dupa Psalmul 12)


Vino Tu Doamne-n ajutor
Cei buni în nedreptate pier,
Fii Doamne binefăcător
A Ta, bunăvoință, cer

Căci oamenii doar minciuni spun
Rostesc vorbe lingușitoare,
Iar Ție, nu Ți se supun
Și merg spre lucruri pieitoare

Iar Domnul să Îi nimicească
Pe aceia care sunt trufași,
Cei care vor să lingușească
Doamne, Tu nicicum să nu-i lași

Sunt oameni care au trufie
Și li se pare că sunt tari
Și au în ei multă mândrie
Și ei cred că sunt cei mai mari

Însă pe ei, Domnu-i urăște
Nu le suportă asuprirea,
Iar pe cei drepți îi mântuiește
Și le aduce, fericirea.

Când Domnul binecuvintează
El spune doar vorbe curate,
Cu dragoste ne încununează
Și ne dă daruri minunate

Iar vorba Lui, e ca argintul
Ce-i lămurit într-un cuptor,
Celor ce-s buni le poartă gândul
El, este scut ocrotitor.

Amin

Câmpia Turzii, 10 iunie 2011
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1129
  • Export PDF: 18
  • Favorită: 1
Opțiuni