ÎN CALMUL SERILOR DE VARĂ...

În calmu-adânc al serilor de vară
Când taine dragi, duios, ne înfăşoară,
Când se îngână ziua cu zorii de-noptare,
Şi păsărele merg în cuiburi la culcare
În semn de închinare ne aplecăm fiinţa
Şi-L proslăvim pe Cel ce-a pus în noi credinţa.

În calmu-adânc al serilor de vară
Simţim cum harul, lin, ne înfăşoară
Simţim cum razele ce vin din slavă
Ne-aduc suflarea dulce şi suavă
Şi ne-ndreptăm, atunci, smeriţi gândirea
Spre Plaiul unde vom petrece nemurirea.

Din ramuri tinere şi nu prea-ndepărtate
Se-aude foşnetul de frunze luminate
Şi-atunci vedem cum dă dumnezeirea
Frum’seţi ce nu le poate prinde firea,
Vedem o armonie în tot e sub soare
Şi nu ne mai gândim la ger şi la dogoare.

Din noi emană profundă mulţumire
Că Cel ce are deplină stăpânire
Peste întinderi ce nu pot fi pătrunse
Şi peste fapte ce vor să fie-ascunse
Ne delectează fiinţa cu daruri felurite
Din sferele ce-s, veşnic, curate şi-nsorite.

În calmu-adânc al serilor senine
Când n-auzim maşini, nici zumzet de albine
Pătrunde-n noi un calm şi-o fericire
Ce ne transportă gândul la veşnica Unire
Şi mergem la culcare cu-acea îmcredinţare
Că ne păzeşte braţul ce-a despicat o mare.

gc/ 12 Iulie, 2011