Încrede-te în Dumnezeu!
Autor: Lucica Boltaşu  |  Album: Pâinea Vieții  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de lboltasu in 15/07/2011
Referințe
Încrede-te în Dumnezeu
În orice-mprejurare,
Chiar de gândeşti că eşti ateu,
Atunci când vine ceasul greu,
Nu poţi să nu te laşi de eu
Şi să implori salvare.

Încrede-te în Dumnezeu,
La rău dar şi la bine,
Înţelepciunea ta, văd eu,
Făcut-o-ai un fel de zeu,
Eşti mai ceva ca un muzeu,
Relicvă, în vitrine.

Încrede-te în Dumnezeu,
El e prezent în toate,
Deşi nu înţelegi mereu,
El este Creatorul tău
Şi tot ce ai este al Său,
În viaţă, dar şi-n moarte.

Încrede-te în Dumnezeu,
Cu-întreaga ta fiinţă,
De fiara strigă ca un leu,
E semn că pierde şi-i e greu,
Să vadă un adept al său,
Cum vine la credinţă.

Încrede-te, nu întreba,
Priveşte răsăritul,
Atunci când viaţa e mai grea,
Deschide-n grabă inima
Şi lasă ca să intre-n ea,
Lumina, infinitul.

Încrede-te, căci Domnul meu,
Muri şi pentru tine,
El a venit din cerul Său,
S-a întrupat, El, Dumnezeu
Şi S-a jertfit, ca tu şi eu,
S-avem drepturi depline.

Nu te-amăgi, în univers,
Suntem doar praf de stele,
Suntem o literă-ntr-un vers,
În telefon, un număr şters,
În taina vieţii, un revers,
Clădit pe multe rele.

Încrede-te, astăzi trăim,
Dar nu ştim ce e mâine,
80 de ani, apoi murim,
Mai mult, puţin, asta nu ştim,
Ne-aşteaptă cortul Său sublim,
Sau valea cu suspine.

15/07/11, Barcelona- Lucica Boltasu


Adevărate și foarte frumoase versuri. Felicitări! Mult succes și binecuvântări. Amin.
Adăugat în 15/07/2011 de Raneta
Statistici
  • Vizualizări: 2858
  • Export PDF: 843
  • Comentarii: 1
  • Gramatical 1
  • Nisalin  ok

    Gramatical 1 0
  • Diacritice 1
  • Nisalin  ok

    Diacritice 1 0
  • Conținut 1
  • Nisalin  ok

    Conținut 1 0
Opțiuni