Pelegrini
Autor: Victor Bragagiu  |  Album: fara album  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de bragagiu in 18/07/2011
Trec pelegrini cu feţe-nsurite de colb,
Cu hainele slabe şi ghetele rău sfâşiate;
Trec pelegrini pe căi colbuite pe glob
Şi pleacă.
Dar unde?
Ei doar ne răspund:”Mai departe!”

Trec pelegrini cu feţe bătute de praf,
Mantalele lor au suportat nu o noapte;
Trec pelegrini fără nume şi epitaf
Şi pleacă.
Dar unde?
Ei doar ne răspund:”Mai departe!”

Trec pelegrini şi feţele lor nu se văd;
Îţi faci o părere din spusele lor şi din fapte;
Mulţi ca nebuni şi rari ca de sfinţi îi mai cred
Şi pleacă.
Dar unde?
Ei doar ne răspund:”Mai departe!”

Zarea cucoş va striga peste rouă şi flori,
Petale-a Luminii ţărâna întreagă va ninge,
Cu feţe spălate în lacrimi şi şterse de zori
Vor sta.
Dar acum încotro?
Ei vor plânge, vor plânge.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1061
  • Export PDF: 31
Opțiuni