I
De petreci un frate-n mare,
Sufletu-n inimă strâns
S-ar aşterne pe cărarea
Luna-n ape ce-a aprins.

De conduci o navă-n noapte
Îndrumată doar de-o stea,
Inima-ţi răpus se zbate
Parcă-n noapte pleacă ea.

Te desparţi de-o pânză dragă -
Sufletul ţi s-a-ntristat,
De-ar cuprinde lumea-ntreagă,
Pe-unde ea a apucat.

O conduci cu ochi şi şoapte,
Până nu-i şi nu-i, şi nu-i...
Parcă te-a muşcat o moarte
Cu-mpietrirea malului.

S-a pornit o velă plină:
Rugăciunile-ţi de-acum
Ca o boare de lumină,
Fratele-ţi dezmieardă-n drum.
II
Strânsoarea frăţească se curmă,
Corabia-n mare porni,
Un frate rămase în urmă
În asfinţitul de zi.

Prora-ncordată prin valuri
Îşi taie năpraznic căi noi,
Iar fratele tău, de pe maluri,
Se roagă să nu ai nevoi.

Prin noaptea cu nori şi talazuri
Te clatini cu mers zgâlţâit,
Dar ştii că din dor şi necazuri
Se roagă un frate mâhnit.

Iar ruga lui trece-nainte
Şi sparge-ntunericul dens
Căci Dragostea sfântă, fierbinte
Nu are pe plajă vre-un sens.

Ci ea taie crestele-n noapte -
Măcar i-a pe valuri şi fugi!
Acolo, pe mal, e un frate,
Ce calea-ţi aşterne cu rugi!

Furtuni de se zbat în smintire,
Că-i noapte, că-i pace, că-s ploi,
Primind întăriri de iubire,
Trimiţi mulţumiri înapoi.