,,Minunile,, acestui veac
Îndepărtează azi credința
De-aceea numai este leac
Și tot mai mare-i suferința

În mintea omului se pun
Gîndul de acord cu fapta
Și rezultatul e nebun
Sfîrșitul este judecata

Doar ceea, ce azi ochiul vede
Este a omului credință
Și sufletul încet se pierde
Nevrînd să știe de căință

Se pleacă azi genunchiul frînt
În fața chipului cioplit
Și inima doar murmurînd
Se-ndreaptă-n focul cel cumplit

Cînd Adevărul se vestește
De sus, de la amvoane
El omul rîde, și bîrfește
Și spune,,nu mi-e foame

Să se hrănească cei flămînzi
Să se închine ei,,
Nu văd, că ei sunt cei plăpînzi
Și ani-s tot mai grei

De multe ori, cînd Domnul bate
La ușa inimilor lor
Ei spun, c-a fost un vis în noapte
Un neplăcut fior

Se-ncredințează tot mai mult
În mîna celui rău
Și fac doar lucruri de temut
Nu-l vor pe Dumnezeu

Și cînd minuni adevărate
Se-ntîmplă cu acei, ce cred
Se spune,,e o falsitate,,
Hrănind cu noapte al lor crez

De-aceea va fi judecată
Și doar atunci ei vor vedea
C-a fost greșită a lor faptă
Nimic nu vor putea schimba

Căci doar acum se poate face
Schimbare, aici pe pămînt
În suflet, ca să între Pace
În inimă El-Duhul Sfînt

Care te poate îndrepta
Din rătăcita ta îmblare
Pe cruce sus la Golgota
Ca să-ți primești iertarea

Căci doar iertat vei ști să ierți
Și să-l iubești pe cel urît
Ce îți vorbea despre profeți
Și despre raiul multdorit

Numai atunci vei putea spune
,,Minunile,, acestui veac
Cu adevărat sunt urîciune
Ce-mpiedică în suflet leac.

Amin!