In noaptea-ntunecata stai si privesti acum,
cu lacrima ce curge in palma ta murdara,
cu gandul ce-i arata si lacrimei un drum,
privesti in intuneric si vezi a ta povara.

In bezna ce se-ntinde pe ochii tai plecati,
in negrul ce se lasa pe pleoapele-ti greoaie,
gasesti acea speranta,chiar de-s intunecati,
tu speri ,mereu ,va trece si-a lacrimilor ploaie.

Si speri ca o sa vezi din nou ,lumina care,
din greul intuneric ,ce te-a lasat pribeag,
o sa te scoata iara,sa vezi iarasi un soare,
si sa gasesti in lacrimi al drumului sireag.

Cu ochii ce se-nchid ,vezi clar in intuneric,
si lasi imagini scurte,clare ,sa se arate iar,
si-ti oglindesc in minte,acel mesaj puternic,
c-aproape poti sa fii ,chiar de tu esti hoinar.

E ultima ta noapte,pe care-o dormi acasa,
ai vrea sa nu mai treca,sa nu te mai trezesti,
cand stii ca multe nopti din cele ce urmeaza,
ai sa le dormi cu gandul ca tot acasa esti.

Nu sunt dureri mai crunte ,
ca-n clipa despartirii,
nici rani mai mari,mai rupte,
ca gustul amagirii.

Nu sunt priviri mai lungi si-nlacrimate,
nu-i nici pelinul mai amar,
ca gustul ce il ai ,lasand in urma toate,
stiind ca o sa fii din nou hoinar.

Nu este intristare ,mai grea si mai profunda,
nici mai taioasa ,mai crancena,mai crunta,
ca intristarea ta,privind napoi intr-o oglinda,
cum se abtin cei dragi,din lacrimi,sa nu plinga.

Cand stii ca n-o sa-i vezi degraba ,
cand stii prin cate o sa treci,
preferi oglinda sa se sparga,
caci poate tu n-o sa mai pleci.

Dar pleci oricum,inghiti pelinul,
te amagesc false surasuri,
si stergi incet din ochi veninul,
gandind la aspiratii...visuri.

Vine iar clipa revederii,
cand toate parca au un sens,
si loc de ai lasat durerii,
n-o sa incapa ,ai sa vezi.

Sunt sentimente dulci ,sunt si amere,
fara de care ,tu, nu ai sa reusesti,
sa pretuiesti cu-adevarat pe fiecare,
din cei ,ce-ti dau un sens ca sa traiesti.