Nu mă tem de sint sărac
Și nici de foame nu mi-e frică
Eu știu, pe mine, Cel Bogat
În fiecare zi mă strigă

Mă chiamă și mă-ntreabă iar
De am nevoe de ceva
Eu îi răspund,,al Tău azi har
Îmi e deajuns pentru-a lupta

Chiar de nu am de multe ori
Din bunăstarea celor mulți
Eu cer din nou acei fiori
Ce-mi poartă sufletul pe munți

Pe munții plini de neaua vieții
Și de lumina Celui Sfînt
De harul blînd al libertății
De prea-nțeleptul Lui Cuvînt

De boala îmi apasă carnea
În valea celor disperați
Eu mă îndrept iarăși pe calea
Ce din vrăjmași a făcut frați

Și de se știe năvălire
Asupra-mi inimii plăpînde
Eu cer a Lui sfîntă iubire
Să-mi poarte miile izbînde

Cînd pasul mi se-mpotmolește
În pînza celuia viclean
Eu cer la Domnul pîini și pește
Pentru acei cu trai sărman

Și El îmi dă, căci este bun
El știe care-mi e dorința
Să merg mereu pe al Său drum
Chiar de în față-i suferința

Căci caut, chiar de încă-s om
Să las în urmă-acea trăire
Ce mă făcea să fiu un pom
Fără de roade, fără zile

Mă-nchin mereu, și în vorbire
Cu Dumnezeu, cu al Său Fiu
Eu știu eternele Lui zile
Chiar de sărac sînt, eu sînt viu

Și-atunci ce ar putea să-mi facă
Ea-sărăcia, foamea, moartea
Cînd Dumnezeu îmi este Tată
Și mîntuirea-I a mea parte.

Amin!