(prelucrare dupa W.Taubert)

Domnul DUMNEZEU,
Tatal din vesnicii,
EL, PASTORUL nostru bland,
mustra pe cei dragi zicand:
-Unde oare vi-i credinta?
Cum de-ati si uiatat cainat,
fii pierduti pe-a-lumii cai,
impietriti si rai!

Domnul DUMNEZEU
striga cu glas ceresc:
-Tu, vazduh si tu, pamant,
nu uitati acest cuvant:
Am crescut copii in lume,
dar ei sunt ca valu-n spume.
O, ce grabnic au uitat
cate le-am iertat!

Domnul DUMNEZEU
striga in zori de zi:
-Iata cu ce mestesug,
trage juncul pus in jug!
Iata oaia cum cunoaste,
cine-i omul care-o paste!
Numai cei ce-Mi sunt copii
stau pe cai pustii.

Domnul DUMNEZEU
striga fara-alin:
-Neam de orbi, copii stricati,
pana cand voi tine-n mana
biciul care nu va-nfrana?
Pana cand va port la piept?
Pana cand v-astept?

Domnul DUMNEZEU
striga de pe CALVAR:
-O, priviti, voi, oameni reci,
JERTFA DRAGOSTEI DE VECI!
O, priviti, priviti pe cruce
JERTFA SFANTA, TAINA DULCE!
Pana cand nu veti vedea
Indurarea MEA?