Neliniștile sufletului meu...

Tată ceresc, așa cum sunt, în slăbiciunea mea
Îngenunchiez si caut fața Ta,
Știind că orice-aș spune sau aș face
E doar nimic ...sufletul îmi tace.
‘Naintea Ta mă separ de mulțime,
Pot să fiu eu și sunt, în întregime.
De nimeni nu trebuie să mă feresc,
Să stau doar eu cu Tine, e tot ce îmi doresc.

Îți spun necazul meu, durerea mea ce mă doboară;
De ce nu am o cruce mai ușoară?
Parcă-i prea mult și nu mai pot
Aș vrea să scap, să fug, să uit de tot.
Nu știu și nu pot înțelege voia Ta,
E prea măreață pentru-nțelepciunea mea.
Spune-mi ce ar trebui, acum, să fac,
Tu să-mi vorbești și eu să tac.

După adânci clipe de tăcere,
Tu îmi aduci o sfântă mângâiere:
„Fiica mea, e crucea ta mai grea decât a fost a mea?
Și este bună oare deznădejdea ta?
Te-am părăsit vreodată-n încercare
Și m-am ascuns în clipele-ti amare?
Ascultă de-al Meu glas, acum,
Tu nu ești singură pe-al vieții drum!

Eu te iubesc, Eu te păzesc
Și să fi cu Mine-n cer, Eu îmi doresc!
Încercări, necazuri vin în viața ta
Ca să crești mai mult pe calea Mea.
Să cauți fața Mea, oricât de greu ar fi,
Știind că Eu mereu, mereu te voi iubi!”

Iar eu, descurajată, în ochii Tai privesc
Și-ncet, încet mă liniștesc.
Da, aș vrea să înțeleg mai mult,
Aș vrea să pot, să știu mai mult,
Dar dacă toate acestea s-ar întâmpla,
Ce rost ai mai avea Tu-n viața mea?

La Tine vin din nou, acum și mă smeresc
Și pentru toate-Ți mulțumesc.
Acuma știu că nimeni, niciodată,
Nu mă va iubi mai mult ca Tine, Tată!
Și cu ochii-n lăcrrimați eu Te slăvesc
Și din toată inima Îți spun: “O, Tată, te iubesc!”

Amin!!!