Pruncusor
Autor: Costache Ioanid  |  Album: Porumbite Albe  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 01/08/2011
Pruncuşor cu dulce somn
ai fost Tu, al vieţii Domn,
chip senin
ca un crin,
Salvator divin!

Ieslea mică Ţi-a fost pat,
staulul Ţi-a fost palat,
iar făclii,
stele mii,
câte Tu le ştii.

Îngerul s-a arătat
şi păstorii Te-au aflat
printre miei
mititei,
cel mai blând din ei...

Steaua când a răsărit,
după dânsa au pornit
cei trei crai
cu alai,
zâmbet să le dai.

Azi şi noi ne bucurăm
şi pe toţi înştiinţăm
că Isus
ne-a adus
dragostea de sus!

AMIN


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 8123
  • Export PDF: 66
Opțiuni