Rugă-n deznădejde


Când cugete sumbre-mi produc apăsare,
Către Tine Doamne-n rugă mâini întind,
Speranţa-mi s-agaţă, de harul Tău mare
Cu chemări prea sfinte care mă cuprind,
Oferindu-mi sprijin, în ceas de tulburare!

Nu ascunde Doamne, faţa Ta cea sfântă
Când strig către Tine, din lumea pierzării,
Căci Tu n-urgiseşti, o! inima ce-i frântă
Şi prea greu stresată, în pragul disperării,
Când Te cată-n grabă în durerea cruntă!

Adu-mi Doamne pacea, lină şi cerească
Să-mi inunde sufletul, trist şi îngrijorat!
Când în deznădejde, fiinţa mea firească
Se zbate-n răspunsuri, pentru a fi salvat,
Speranţa-mi nutrită, fă-o ca să crească!

Sub valuri năvalnice de-asalturi în ispite
Ce zilnic mă-ncearcă, spre-a mă cuceri,
Ce-n promisiuni mi-arată, clipe fericite,
Dar care prin fapte, ele mă vor înnegri,
Dă-mi tăria-nvingerii, cu forţe înzecite!

Dă-mi puterea aceea care-i răbdătoare
Şi-aşteaptă răspunsul, la ruga adresată,
Să mă-nalţ mai sus, mereu înspre soare
Din lumea cea largă de farmec stresată
Şi-n mrejile-i prinsă ce-o duc la pierzare.

O! Tu-mi poţi re-aduce, liniştea deplină
Prin Cuvântul Sfânt, plin de mângâiere,
Căci după furtună, vremea-o fi... senină
Un motiv de cântec mai sus de durere,
Pentru sfânta-Ţi slavă-n gloria-Ţi Divină!

Flavius Laurian Duverna
02 august 2011