Fericire (I)


O, drag cuvant cu chip fierbinte,
atat de des si cald rostit,
ce rar, intr-adevar, pe lume,
esti tu gustat si-mpartasit!
Ce urias tribut de lacrimi
si jertfe trebuie sa dea
sarmana inima-omeneasca
flamanda dupa fata ta!...

O, fericire-adanc ravnita
de-atatia oameni pe pamant,
ce multi asteapta cu ulciorul
vietii la izvoru-ti sfant!
Dar, vai, izvorul tau i-un picur
asa de-ncet si-atat de rar...
ca multi asteapta viata-ntreaga
un strop din tine, in zadar...

O, cati se-nghesuie spre tine,
calcand pe altii si lovind,
nadajduind sa te ajunga
furand, vanzand si-ademenind!
Dar pretul scump al mantuirii
si-al pacii constiintei lor
nu-ti poate cumpani comoara...
si vesnic fara tine mor...

Scump dar ceresc, O, fericire,
tu esti a celor blanzi si buni
ce de la Dumnezeu te-asteapta...
ca dar smeritei rugaciuni...
Dar si mai mult esti tu a celor
ce-au renuntat la tine-aici...
ca sa te poata da la altii
ce sunt mai parasiti si mici...
AMIN