Ai plâns Isuse-atunci când Lazăr,
Prietenul iubit,a murit,
Şi,poate,n-a crezut destul
Pentru-a putea fi mântuit.

Ai plâns Isuse când cetatea
Vedea-i cum se va prăbuşi,
Ai plâns că nu au vrut s-accepte
Oferta Ta de a-i mântui.

Mai plângi şi-acum Isuse drag,
În cer,la dreapta Tatălui,
Când vezi atâta omenire
Sub robia păcatului.

De câte ori am plâns eu oare,
Sau tu,de câte ori ai plâns
Că un vecin,sau poate-un prieten
Alături de tine s-a stins

Şi vezi că nu mai are şansă,
Plecând din lumea pământească,
La Dumnezeu, când va ajunge,
Să poată să se pocăiască.

De câte ori noi toţi vreodată
Ne-am adunat şi am strigat
La Dumnezeu,să mântuiască
Oraşu-n care ne-a aşezat.

De câte ori stau nopţi de veghe
Şi mijlocesc în lung suspin,
Ca să nu fie nimicită
Ţara şi poporul român.

O,Doamne aprinde-a noastre inimi
Cu focul dragostei divine,
Să ardă-n noi dorinţa sfântă
De-a-ntoarce suflete la Tine.
Amin.