Oamenii, in luna mart,
cand e ghiocelu-n floare,
unii altora-si impart
martisoare.

Martisorul de-obicei
e de aur sau de-argint
sau din cioburi care mint,
din metale cu polei,
e din fier sau e din plumb
dar nu-i scump;
ci se ia cu cativa lei.
Tu-l pastrezi caci el sclipeste.
Insa micul tau simbol
vezi ca, totusi rugineste
si se da treptat de gol.

Dar, candva, pe cai albastre,
printre nori de borangic,
drept deasupra casei voastre
a venit un inger mic.
Si lasandu-se din zbor,
ce-a adus?
Un martisor...
Ce minune,
ce odor,
pentr-o mama si-un tatic
aplecati in rugaciune
catre Tatal Creator.
Ce comoara!
Ce minune!
Nu-i de aur, nu-i de argint,
nici din cioburi care mint;
dar de-atuncea necurmat
martisorul minunat
cel adus din Canaan,
nu sta-nchis, nu rugineste,
ci mereu, mereu tot creste...
an de an,
an de an
si se cheama Dorian...

Dar acum sa stam un pic.
Dorinele, Dorinele,
cel adus de-un inger mic
dintre stele,
daca esti adus din cer,
daca esti cu mult mai scump
decat aurul de-Ofir,
decat piatra de safir,
decat un vagon de fier,
decat un vagon de plumb,
daca esti venit din cer,
din comorile divine,
sa vedem atunci si noi
un reflex de cer in tine.
Si in ziua cea de-apoi
sa fim toti, si tu, si noi,
un manunchi de martisoare,
prins pe tainicul vesmant
sus, la pieptul cel divin
care pentru noi s-a frant!
Slava Lui in veci! AMIN!

AMIN