Mireasa scumpa, mire drag,
am vrut s-astern si eu, voioasa,
pe-al casniciei voastre prag,
urarea cea mai calduroasa.
Si-am intrebat din zori pe-orcine,
pe crini, pe nuferi: Ce sa spun?
Ce ganduri bune sa le-adun?
Si ce urari din zari senine?
Un trandafir m-a agatat
si, fara sa mai dea binete,
mi-a zis: - Ureaza FRUMUSETE!...
Pe vale, firele de grau,
crescute-n brazdele de plug,
mi-au zis: - ureaza-le BELSUG!
sa fie casa vesnic plina,
precum e sacul de faina.
Apoi, in cale, un bujor
cu chip aprins mi-a zis: - O, frate!
ce vrea tot omul? SANATATE!
Ureaza-le, asa zic eu,
sa aiba chipul ca al meu!
Mai sus, pe-o coasta, un stejar
imi zise grav: - Sunt de parere
sa le urezi atat: PUTERE!
si-apoi, din vita cea de vie,
doi struguri chilimbarii
mi-au zis: - Ureaza BUCURII!
Dar m-am oprit si la furnica.
Vreti sa va spun ce-a zis? Mi-e frica...
A zis: - urarea ta sa fie
atata numai: HARNICIE!
Si cum stateam asa pe ganduri...
(sa spun cumva tot siru-ntreg?...
sau numai una sa aleg?...)
deodata, mai de catre seara,
doi porumbei de nea zburara
din ceru-albastru catre mine
cand coborand in serpentine,
cand iar urcand in joc duios.
Apoi venira tot mai jos
si, dupa cercuri fara numar,
s-au asezat incet pe umar,
ca sa-mi sopteasca la ureche:
- Am fost trimisi din cer, pereche,
cu acest cuvant de la ISUS:
- Pentru mireasa, pentru mire,
un singur lucru ai de spus;
IUBIRE!
AMIN