Când dai în sol cu sapa - nu te doare:
Te storci cu orice picur de sudoare.
Monotonia calmă te îndoaie
Când nu se vede-un semn să vie-o ploaie
Şi sameni fără voie-n prăşitură
Un pic de pizmă, de furie şi de ură.
C-apoi să iasă-n zile care vin
O bălărie,-o mătrăgună şi un spin,
Iar mai târziu când vii şi la prăşit,
Eşti mai bătrân, mai slab, mai gârbovit.
Încerci din buruene ca să tai,
Gândind că-i curăţi de ele-un plai,
Dar iarăşi picuri în pământ din palme
Şi ură, şi blesteme, şi sudalme.
Iar când te vei topi tot în ţărâne,
Feciorul tău urma-va după tine.
De va tăia ciulini şi bălării,
Scăpând şi el sudalmele cu mii.
Tot căsăpind în pir şi în costei,
Însămânţând pământu-n bobii răi...
Întoarce faţa ta spre Dumnezeu -
El îţi va smulge răul tău din rău.
Îţi va turna din apa Sa curată
Să nu-ţi mai placă răul niciodată.
Atunci din toate clipele-n sudori
Va răsări şi grâu, mălai şi flori.
Peste un timp lucra-vei fără greu
Căci Bunăvoie-ai dat în lotul tău.
Iar peste-o vreme fi-vei fericit -
Doar Bunătate multă-a înflorit.
Nu mult va trece şi vei da-n cântat:
O Dragoste-n pământ ai semănat.
Nu vei mai blestema ogorul tău
Şi nu tei gârbovi spre el mereu.
Ci într-o zi spre cer te-i îndrepta,
Pământul fără ciudă-l vei lăsa...
Când fiul tău cu sapa va veni
Sudoarea ta în rouă va găsi.