Au curs în vad toţi anii, toţi
trecut-au în neştire…
Când am intrat pe-a vieţii porţi
ne-a învârtit cu a ei roţi
gonind spre fericire.
Dar din căuşul palmei mici
la fel ca o nălucă
ea a fugit iute de aici
având şi cai având şi bici…
şi, cine s-o ajungă?
Şi au tot curs în vaduri ani
şi gânduri şi-alte cele
am adunat şi boli şi bani
dar… am rămas “copii sărmani”,
privind năuci spre ele!
Că viaţa curge printre mâini
oricât ai ţine-o fuge
şi treci şi tu, rănit de „câini”
sătul de-a vieţii amare pâini
cu timpul care curge.
Şi vrei nu vrei, vine-o zi
când timpu-nostru se opreşte
şi mai devreme sau târziu
vom sta în faţa Celui viu
când totul se plăteşte