Neemia

Era in luna lui Chisleu,eu locuiam la Susa
Aveam o viata bună,un trai îndestulat
Eram pe-atunci paharnic la curte-la-împărat.

Munca-mi era usoară,nu cunosteam ce-i truda
Pîn” a venit un om -din ţară- de la Iuda.
Si el,si-ai săi tovarasi mi se păreau cam stranii-
Privindu-i mai atent cunoscu-i pe Hanani.

“-O,frate,pace tie!Bine-ai venit la Susa
Si Dumnezeu să-ţi fie in tóate călăuza!”
-“Multumesc de pace-mi spuse amărît-
Iehova să-ţi fie tot ce ai mai sfînt.”

Auzind-asa îndată-am întrebat:
-“Ce e cu iudeii care au scăpat, de sub asprul jug,
Din greaua robie?La Ierusalim
Frate-i bucurie?”

Cu glasul stins mi-a zis:”-E mare-a lor ocară
Căci au ajuns să fie robi chiar la ei în tară-
Iară Ierusalimul-Casa lui Adonai-e ars si-i dărîmat
Nu e cum il stiai.”

Cînd am auzit m-am asezat jos, plînsul mă-neca,un oftat am scos
Mă-ntrebam întruna :”-Ce e de făcut?”M-am rugat la Domnul-
O lună-am zăcut.

Chisleul trecuse.Eram in Nissan.Într-una din zile
Cînd vinul turnam - împăratu-mi zice:
-“Azi e prima oară cînd te văd eu trist,si -să stii băiete că -nu îmi convine!
Ca să fiu mai scurt-chiar mă indispune!”

O mare frică m-a cuprins,vedeam că-n joc e viaţa mea
Cu gîndul la Iehova i-am răspuns:-“Pe veci trăiască-mpărăţia ta!
I-adevărat mi –e tristă faţa si sufletul în mine e tare zbuciumat
Pentru Ierusalimul ce este dărîmat.”

Întelegîndu-mi starea împăratul a-ntrebat:-“Ce ceri?”
-“O,rege!Fii binecuvîntat!Doresc îngăduinţă si scrisori de la tine
Să merg si să zidesc cetatea din ruine.”
Ia plăcut dorinta-mi- dar -mi-a spus cu greu:-“Du-te si zideste.
Mergi cu Dumnezeu.”

Am plecat îndată,inima-mi plîngea, simţeam că va fi o lucrare grea
Mă gîndeam în sine:-“Cît o fi de greu-totul e posibil-unde-i Dumnezeu!”

Cînd am văzut cetatea in loc au stat anii
Era mult mai rău cum mi-a spus Hanani.
Ce-am văzut acolo n-are rost să scriu.Cum a fost odată!
Si-acum… pustiu.Porţile îs arse.Zidul dărîmat.
Tot Ierusalimul era ruinat.
Am chemat slujbasii si le-am spus:-“Priviti!
Vedeţi starea noastră de nenorociţi?
Pînă cînd să fie hula si ocara?Haideţi să zidim!
Noi si toată ţara!”

Si din clipa-aceea a-nceput lucrarea
Fiecare atunci si-a inţeles chemarea
Se muncea din greu,dar organizat.Asta n-a plăcut nici lui Sanbalat,
Nici la ai săi tovarăsi ce ne spionau.Doar împotrivire in jur răspîndeau.

Rîdeau de noi… de-al nostru Dumnezeu.Dar noi lucram.
Lucram mereu.Atît le-am spus:-“Izbînda va fi-a noastră.
Însa Ierusalimul nu va fi casa voastra!Purtarea voastră e ca la cel fară minte
,N-o să aveţi nici parte nici drept , de-aducere aminte.

Eliasib si fraţii lui au zidit poarta oilor
Iar fiii lui Senaa pe cea a pestilor.Hanun a făcut poarta ce duce înspre văi
Iar fiul lui Recab pe cea de la gunoi.Salun-cel de la Miţpa-
Lucra cu mare spor
Si-a dres acolo-n vale poarta de la izvor.

Am fost la lucru-atunci toţi ca un singur om
Nu am avut odihnă si n-am avut nici somn.
Dusmanii ne pîndeau si moarte ne-au jurat
Si cel mai rău din toţi era chiar Sanbalat.

Cu multă dăruire,spre Dumnezeu priveam
C-o mînă ţineam arma cu cealaltă lucram
Cîntări aveam pe buze-n zăduful zilei greu.Iar noaptea,
Stînd de strajă-vorbeam cu Dumnezeu.

Si dacă vreodată s-o scotoci prin file
Sa stie toată lumea cinzesdouă(52)de zile
Acesta a fost timpul cît zidu-am înălţat
În acelas schimb de haine cu toţii am lucrat
Si-am înţeles la urmă –oricît ar fi de greu
Totul este posibil cînd esti cu Dumnezeu.

Acum cînd totu-i gata si s-a sfîrsit cu bine
Te rog aduţi aminte- o Doamne- si de mine.
Revarsă-n al meu suflet si pacea Ta si harul
Mereu eu să fiu lutul si Tu pe veci Olarul.
Cel ce- a lăsat paharul si a luat mistria
Cu mîini bătătorite semnează jos,

Neemia.


Gabriel Munteanu Ontinyent-Spania joi, 25 august 2011