Rugul arde tuşind pe-nfundate,
Spintecându-şi prin noapte un loc;
Mai aruncă-n el vreascuri, măi frate,
Să se-nalţe mai vesel cu foc.

Uscături de la mâini şi picioare
Rupe scurt cu dureri, cu oftat
Şi aruncăle-n focul ce n-are
Când s-aştepte al tău căutat.

Rupe crengi ce se sprijin de noapte,
Rădăcini ce se ţin de pământ,
Aranjândule-n flăcări pe toate
Ca lumina să strige-n avânt.

Dureros e? O, da –ce durere!!!
Îşi surâd farisei, cărturari...
Nu-i privi! Ci adună putere
Căci aripele-ţi cresc tot mai mari