Plugarul înspre spice-a-ngenuncheat
Şi chiar se aplecă până pe coate
Că ele faţa Lui i-au mângâiat,
C-atât de-aproape El să fie poate.

Plugarul le-asculta şi râs, şi plâns,
Oftat şi dor, putinţa să respire,
Chiar inima de-i largă, ori s-a strâns
El auzea cu Duhul de Iubire.

Nişte neghine L-au văzut căznit
Şi au strigat cu floarea lor pustie:
„Priviţi! Plugarul nu-I, s-a prăbuşit!
Noi vă vom duce pe cărarea vie!”

Şi-şi ridicau făloase al său ton,
Se fâţâiau cu roada lor amară
De răguşeu ţipânde la amvon
Că ele-nlocuiesc de-acum Plugarul.

Pe neaşteptate El s-a ridicat,
Neghinele a smuls cu tot cu ţoale
Şi le-aruncă cu scârbă-n rug pe hat
Unde ţipau năpârci viţele goale.