Binecuvântează suflete, pe Domnul!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: La izvoarele de aur!  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 06/09/2011
Binecuvântează suflete, pe Domnul!
(dupa Psalmul 103)


Să Îi aducem Domnului
Mulțimi de binecuvântări
El, stă în calea răului
Și ne ferește de încercări

Numele să-I preamărim
Să nu uităm, niciodată,
Din inima să-L iubim
El greșelile ne iartă

Boli de avem, le lecuiește
Și are multă îndurare
Și-n groapă ne izbăvește
Bunătatea Lui, e mare!

Ne satură bătrânețea
Și ne aduce bunătate
Ne menține tinerețea
Ne apară de răutate

El singur, face dreptate
La cei care-s asupriți
Chiar Moise a văzut în toate
Că au fost mereu iubiți

Domnul, este îndurător
E bogat în bunătate
E milostiv, răbdător
El, e ajutor, în toate


Certurile, le oprește
Ne dă a Lui iertare
El, chiar mânia-și oprește
Și are multă îndurare

Bunătatea Lui e mare
E ca cerul, de pământ
Mila Lui, n-are hotare
Teamă s-avem, El e sfânt!

Doar la El e îndurarea
Căci suntem ai Lui copii
Numai la El, e iertarea
El e Domn, în veșnicii.

Și mereu ne-aduce aminte
Că din țărnă ne-a făcut
Suntem ca florile ofilite
Care vântul, le-a bătut

Căci omul e trecător
E ca iarba câmpului,
Dar El este îndurător
Veșnică-I domnia Lui

El de toți are îndurare
De cei ce Legea-I păzesc
Și dă binecuvântare
Copiii lor, se înmulțesc

Sus, în cerurile mari
Are Scaun de Domnie
Îngerii în putere, tari,
Păzesc legea pe vecie

Toți, să binecuvântați
Oștirea și robii Lui,
Glasul Lui să-l ascultați
E Stăpânul cerului!

Să faceți a Sa lucrare
Și să-L binecuvântați,
A Lui putere e mare,
Inima voastră, să-I dați.

Amin

Câmpia Turzii, 18 august 2011


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2497
  • Export PDF: 14
  • Favorită: 1
Opțiuni