Scrisoarea lui Dumnezeu pentru Avraam
Autor: Nănău Adinuţa  |  Album: AM UN CUVÂNT PENTRU TINE  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de 1954adina.9mai in 06/09/2011
Genesa 15

,,Avrame, nu te teme
Eu sunt Scutul tău
Şi răsplata ta cea mare.
Cere-Mi tot ce voi a-Mi cere,
Eu sunt Dumnezeu
Şi-ascult acum vorbele tale.

Te-am ascultat din cea din primă zi
Când inima ţi-ai pus ca să-nţelegi,
Ce-nseamnă-n Faţa Mea a te smeri,
Umblând, comform poruncilor şi alor Mele Legi,
A crede când îţi spun: Sămânţa ta voi înmulţi
Şi Scut şi Pavăză, Eu îţi voi fi pe veci.

Eu sunt Domnul Dumnezeu,
Sunt Cel care te-a scos
Din Ur din Haldeea.
Ţi-am spus; uită casa tatălui tău,
Dute, căci ai mult de mers
Şi vino-n ţara pe care ţi-o voi arăta.

Şi chiar, de nu vei lua nimic
Nici o bucată de pământ măcar
Vei şti, că ceea ce-am făgăduit
Se va-mplini, punct cu punct şi pic cu pic.
Sămânţa ta Voi îmbrăca în Har
Voi împlini ceea ce Am promis.

Pe cei ce vor să te robească
Eu îi Voi judeca
Şi îi Voi nimici.
Vor fi dispuşi, comori să-ţi dăruiască
Vor împlini cererea ta
Cu aur şi argint te vor îmbogăţi.

Spune copiilor lui Israel
Că Domnul îi va izbăvi
Şi îi va apăra.
Braţul, Îmi Voi întinde peste el
Cu dragoste Eu îi Voi mântui
Şi multe binecuvântări, Voi revărsa.

Voi face cu tine legământ
Şi ce Voi hotărî te Voi înştiinţa
Nimic nu-ţi voi ascunde.
Fii sfânt aşa cum Eu sunt Sfânt
Priveşte ţara ce stă 'naintea ta
Mergi înainte prin credinţă, făr-a şti unde.

Te Voi face un-nume mare
Şi te Voi binecuvânta
Să fii o binecuvântare.
Şi neamuri, închină-se, naintea ta,
Căci negreşit, tu vei ajunge un neam mare
Prin tine, pe toţi Eu îi voi binecuvânta.

Căci tu, ai ascultat porunca Mea
Ai făcut ce ţi-Am cerut
Şi ai umblat fără prihană.
De-aceea, Eu te Voi binecuvânta
Te-oi întări din ce în ce mai mult
Cei răi, vor tremura şi le-a fi teamă.

Mergi în Lumina Mea mereu
Cheamă-Mă în fiecare zi
Cu tot ce ai, Tu Mă cinsteşte.
Fă-Mă, singurul tău Dumnezeu
Doreşte-ţi, numai cu Mine-a fi
Din toată inima, tu Mă iubeşte
Şi pentru toate, înmiit Eu te Voi răsplăti."

N.A
6.09.2011 Firenze

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1292
  • Export PDF: 7
Opțiuni