Tu, ești plin de strălucire!
(dupa Psalmul 104)


Dumnezeule, ești mare
Până la nemărginire,
Mărirea-Ți, seamăn nu are
Și ești plin de strălucire

Cerurile-s ca un cort
Sunt ca o manta întinsă
Și lumina Ta o port
De nimeni, nu e atinsă.

Vârful locuinței Tale
De ape-i înconjurat,
Vântul cu aripile sale
Pe nori, carul Ți-a urcat.

Din vânturi poți să faci soli
Pământul l-ai așezat,
Din flăcări faci slujitori
Pământu-i, neclătinat

C-o haină l-ai învelit
Apele, pe munți țineai,
De teama Ta, au fugit,
Când tunai și amenințai.

Unele-n munți s-au suit
Unde Tu ai hotărât,
De-a Ta teamă au fugit
Sau, la vale au pogorât

Le-ai pus margine la toate
Pământul să îl ferești
Să se întoarcă, nu mai poate
Toate, Tu le hotărăști

Iar din văi țâșnesc izvoare
Pentru vite, iarba crește,
Adapi însetate fiare
Setea, Tu le-o potolește.

Căci Tu dai belșug în toate
Vinul, omu înveselește,
Numai Tu le faci pe toate
Le dai pâinea, ce întărește.

Cedrii din Liban îi udă
Cuiburi sunt prin chiparoși,
Țapi sălbatici să se audă
Printr-e munții cei stâncoși

Domnul, luna a făcut-o
Când răsare, noaptea vine,
El și ziua a întocmit-o
Lumina ce face bine

Animale noaptea umblă
Hrana, ca sa își găsească
Iar spre ziua se adună
Și merg, să se odihnească

Tu Doamne ești ne-întrecut
Ai creat întinsa mare
Și pământul l-ai făcut
În toate-s, viețuitoare

Corăbii mari împânzesc
Aici, stă leviatanul,
Toate, hrana Ta primesc
Prin toate-Ți se vede harul!

Când ascunzi Tu, fața Ta
Ele, tremură cu toate,
Suflarea le-o poți lua
Și toate, se duc la moarte

Când pământul Îl privești
Se zguduie cu putere,
Iar când supărat Tu ești
Totul, merge spre cădere

Pe Domnul voi lăuda,
Voi rosti vorbe plăcute,
De Domnul m-oi bucura
Prin El, toate-au fost făcute.


Amin

Câmpia Turzii, 5 septembrie 2011