Cu ce curaj să Te privesc?
Cu ce curaj să Te privesc,
Cu ce curaj să stau în faţa Ta?
Când totul am cunoscut de la început:
Ce este bine, ce este rău,
Ce vine de la Tine, ce vine de la cel rău;
M-ai învaţat cum să iubesc,
Mi-ai arătat lumina, şi cum pe drum să merg.
M-ai dus la Golgota, la cruce;
M-ai învăţat umil să fiu şi cum să iert.
Cu ce curaj să-mi ridic ochii spre Cer?
M-ai ajutat când mi-a fost greu,
Iar eu, Te-am răstignit în fiecare zi
pe altarele de lut, de lemn, cu jertfe de păgâni.
Cu ce curaj, în ochi să Te privesc
Când Tu, ocrotitor mi-ai fost
în zilele cu soare şi cele cu nori groşi?
În zile furtunoase de mâna mă prindeai;
Mă ridicai în braţe să nu m-afund în val...
Cine sunt eu să nu privesc la Tine?
Tu, Fiu de Dumnezeu, coborât din lumină,
Te-ai umilit, Te-ai aplecat cât ai putut de jos...
Iar eu, pulbere... ţărână...
În neascultarea mea, şi din mândrie
m-am ridicat cât am putut de sus,
Eu pământ, tină, priveam de sus la Tine;
Tu, Dumnezeu, umil, priveai de jos la mine.
Cu ce curaj să ridic ochii spre Tine?
Când Te-am făcut să suferi o, Isuse!
Tu mă chemai cu vocea-Ți blândă
la ușa inimii-mi băteai,
iar eu cu răutate şi cu ură Ți-o închideam.
Cu ce curaj să Te privesc?
Când greutăţile loveau prea mult.
În faţa lor Tu Te-ai pus scut.
Cu glasul blând, cu vorbe de iubire,
îmi repetai prin Duhul Sfânt... să mă îndrept.
Să merg pe calea bună, chiar de e îngustă;
Iar eu sfidam chemarea, mergeam pe drumul rău.
Dar într-o zi un uragan lovit-a al meu piept;
Și m-a lovit atât de rău, să mă ridic am vrut,
Dar am simţit că nu mai pot.
Atuncea am văzut cine eram cu adevărat:
Căzut la pământ, una cu pulberea din drum.
Şi în marea disperare Te-am chemat Isuse;
Şi Ți-am cerut iertare, şi să-mi uiţi zilele de neascultare.
Acuma este aşa cum trebuie să fie,
Ne-am întâlnit pe scara ce duce în veşnicie.
Eu sunt acuma cel plecat, supus,
iar Tu, eşti Cel ridicat în al meu gând.
Tu, mă priveşti de sus cu ochii iubitori.
Eu, Te privesc de jos umil şi temător.
Tu, eşti jertfitul pe cruce la calvar.
Scara biruinţei ai urcat.
Eu, sunt căzut, pulberea din drum...
Acuma încep să urc treptele ce duc în sus.
Purtând în mână steagul biruinţei,
Strâns îl ţin şi cu curaj, merg înainte,
Acuma, am curajul în faţă să-L privesc,
Căci urc treptele credinţei
Ce duc spre cer.