„Străjerule, cât mai este din noapte?
Străjerule, mai este mult din noapte?
(Isaia 21:11)

În bezna adâncă a lumii deşarte
Când răul de bine cu greu se desparte
Şoptesc cu durere, cu dor de departe:
Străjerule, mai este din noapte?

Mă uit îngrozit la noaptea de tină
Durerea-i prea multă iar fericirea-i puţină
În jurul meu doar lume haină
Aleargă-ngrozită dar nu spre lumină.

Aş vrea să aud că mai este puţin
Că nu se mai varsă atâta venin
Că noaptea-i mai scurtă şi zorii-s aici
Că nu mai sunt umbre şi nici licurici.

Prin bezna adâncă a lumii deşarte
Lovit adânc, cu rană de moarte
Gândul mă face să strig de departe:
Străjerule, mai este din noapte?

Tânjesc cu ardoare după ţara de sus
De-acum zilele parcă-s în plus
Urăsc umbrele, aş vrea să ştiu că s-au dus
Că se-apropie zorii, că vine Isus.

Căzut în genunchi, sărman corifeu
Sătul de-aşteptare, flămând după cer
Aud dinspre stele o voce mereu:
Noaptea se duce
Dimineaţa sunt EU.