Pelegrin în lumea amară

După ani de suferinţă şi de chin,
După ani de zbucium "infinit",
După ani în care am crezut
Că tot ce-i greşit şi rău are-un sfîrşit.

Am hotărât să plec în lume;
M-am dus pe drumurile străine
Şi am decis ca să mă lupt,
Cu tot ce e necunoscut.

Căci am dorit să-mi schimb viaţa,
Şi mersul ei pe acest pământ.
Convinsă am fost că-mi voi schimba
Ceea ce mi-a fost destinat .

Dar m-am înşelat căci n-am găsit
Nimic din ce m-am aşteptat.
Ochii mi-au plîns, sufletul a tînjit,
Acest calvar inima mia frânt

Si am suferit mai mult ca niciodată.
Flămând acasă cînd eram, nimeni niciodat
Nu m-a umilit atât cât aici m-au umilit.
Şi pe genunchi m-am pus şi-am întrebat:

- O, Dumnezeule....O, Creator,
pribeag în lume am ajuns
Ca să-mi câştig un pic de pâine...
Să nu ajung un cerşetor; dar
când am plecat, Te-am luat cu mine.

Şi fiecare pas ce l-am facut
În pribegia mea prin lume
Viaţa în mâini eu Ţi-am lăsat,
Să faci ce vrei cu mine.

Şi-n clipele cele mai grele,
Atâtea lacrimi am vărsat...
Tu mă vedeai, mă auzeai...
Dar m-ai lăsat să trec prin flăcări.

Şi am băut cupa amară a umilinţei
Până la ultimul strop; şi am plâns...
Ca să fii pribeag în lume,
E un infern, nu-i Paradis.

În jur am privit tot
Şi m-am văzut drumeţ pribeag,
Mult mai flămând şi însetat
Ca-n ziua întâi când am plecat.

Un strop de apă aş fi dorit
Să-mi umezească gura
Şi sufletul să-l răcorească
Dar în jur, sunt doar stânci...

Am vrut ca stânca s-o ating
Şi apa cristalină să ţâşnească.
Să beau, să-mi umezeasca faţa
Uscată de arşiţa de pe drum.

Furtunile au lovit puternic
Catargul; mi-au distrus şi barca.
Şi eu Te rog, iubit Isus
Ajută-mă, du-mă la mal!

Am înţeles Isuse Salvator:
Toată truda de pe pământ e un vânt!
Dar ce adunăm cu adevarat în suflet
Ne va purta spre viitor,
Ne va purta spre Ţara Sfântă.