Te-am cunoscut

Te-am cunoscut Isuse, lângă mine Te-am simţit
În fiecare pas în viaţă, în toate Te-am văzut
În dimineaţa înrourată şi în răcoarea zorilor
Atunci când vântul bate şi în apa ploilor;
În razele de soare, în cerul înnorat,
În foşnetul codrilor şi-al vântului şuierat,
În susurul lin al izvorului ce curge,
În zorii dimineţii când soarele se-nalţă-n zare,
În amurgul ruginiu, când soarele intră-n mare,
În dimineţile cu ceaţă, simţeam că-mi eşti aproape.
Misterios şi blând, mereu eu Te-am simţit,
La fiecare pas ce l-am făcut cu Tine, biruinţă am avut
În zilele cu mari troiene, în zilele cu soare plin.
Dar nu Te-am ascultat, şi-am rătăcit pe căile întunecoase,
Ale lumii-nvolburate de rele şi păcate.
Căzut-am în pustiul negru, Satana mă ducea la moarte.
Aşa am călătorit un timp, cu sufletul pustiu
Şi nu ştiam ce să mai fac şi cum să mă adun.
Dar într-o zi s-a întâmplat, hoinărind prin întuneric,
Să întâlnesc în drumul meu, trei cruci, trei răstigniţi pe ele.
Şi mă uitam la fiecare. Unul era deosebit...
Parcă era venit din zări necunoscute, din infinit.
Privirea Lui atât de blândă, spunea atâta suferinţă;
Fără puteri cu vocea-I stinsă, privi spre cer şi zise:
-Tată, în mâna Ta îmi dau duhul. Şi muri.
Atunci m-am trezit din amorţeala nepăsării.
L-am cunoscut, mi-am amintit de El, era Isus.
Şi am simţit iubirea Lui când ochii mă priviră.
Am simţit durerea Lui. Era păcatul meu din timpul nevegherii.
Şi am înţeles: Eu eram călăul care L-a răstignit pe lemn.
Am plâns, am simţit în piept durere;
M-am prăbuşit jos la pământ, cerându-I îndurare.
Şi praful de ţărână strângeam cu ambii pumni.
Căci din el a făcu Dumnezeu tină şi m-a creat.
Iar eu acum eram călăul. Pe Fiul Său Îl răstigneam.
Plângând, iertare Ţi-am cerut. Mi-ai dăruit-o cu iubire
Şi sufletul mi-ai mângăiat cu blânda Ta privire.
Azi, smerit m-aplec sub crucea Ta, Isuse;
Ca un copil mă fac în toate, căci vreau de mine să nu uiţi,
Atunci când după- ai Tăi aleşi,Tu vei veni.