Vino din cele patru vânturi
Autor: Nănău Adinuţa  |  Album: Domnul e Păstorul meu  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de 1954adina.9mai in 16/09/2011
Duhule, vino din cele patru vânturi
Şi suflă peste morţii aceştia, ca să-nvie
Ca să se facă-o oaste mare şi rânduri
În Faţa Domnului să se înşiruie.
Mulţumiri să-I fie-aduse, că ne îngăduie.

Iubite Doamne Duh îţi mulţumesc
Pentru marea-Ţi bunătate.
Cum aşi putea eu să trăiesc
De n-ai fi Tu să-mi dai de toate?
Iartă-mă că n-am făcut tot ce se poate.

O vino Doamne şi suflă peste toţi
Aliniază-ne în Faţa Ta
Şi suflă viaţă peste noi că am fi morţi
De Duhul Tău în noi n-ar exista
Şi nu ne-ar îndruma.

Nu ne lăsa, să fim oase uscate
Pierdute în neant, în veşnicii
Eşti Dumnezeul sufletelor vii
Şi nu a trupurilor moarte.
Cu sufletele vii Ţi-ai întocmit Împărăţii
O Doamne, pune în noi o inimă de carne!

Suntem nevolnici, păcătoşi şi hoţi
Suntem răutăcioşi şi egoişti
Noi suntem vii, dar suntem morţi
De Tu nu vrei să ne sfinţeşti
O Doamne iartă-ne pe toţi
La Tine Te rog să ne primeşti.

Duhule, vino din cele patru vânturi
Adună-Te aici în acest loc
Unde suntem ca să-ţi aducem cânturi
Şi unde fiecare vrea ca să-Ţi fie rob
Iar Tu, să fii Stăpânul tuturor.

O vino Doamne căci Tu poţi
S-ajungi la noi într-o clipită
Şi dă-le acestor vii care sunt morţi
O viaţă, cu Tine-mpărtăşită.
O viaţă transformată şi înoită.

Duhule Doamne, din cele patru vânturi
Vino de peste mări şi ţări
Vino, din pădure sau din crânguri
Vino de peste tot şi nicăieri
Întotdeauna; şi azi şi mîine dar şi ieri.

Doamne, eu sunt aici şi te aştept
Un vraf de oase moarte
Te rog, în Faţa Ta eu să am preţ
Dă-mi viaţa înapoi, căci dacă vrei, se poate
Şi-ajută-mă ca Ţie să-Ţi predau zilele toate.


Şi umple-mă cu Duhul Tău Cel Sfânt
Un Duh de Viaţă înoită
Şi ale mele oase moarte, din pământ
Tu le înalţă, le ridică.
Dă-le putere şi tărie, să nu mai tremure de frică.

O Doamne Duh, vino din cele patru vânturi
Tu, Dătător de Viaţă, vino şi intră în noi toţi
Şi inima ne-o umple cu mii de laude şi cânturi
Că suntem vii şi nu mai suntem morţi
Cu Viaţa Ta, ne-ai binecuvântat pe toţi.

A.N
15-16.09.2011 Firenze
Ezechiel 37:9 .........,,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,,Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morţii aceştia, ca să învieze"
Da! Pentru că aceia în care se va găsi Duhul lui Dumnezeu....,,vor învia din pricina Duhului care este în ei''
Har și pace și multe binecuvântări.
Adăugat în 18/09/2011 de Ioanhapca
o poezie-rugăciune foarte frumoasă cu o dorinţă pe care toţi trebuie să o avem trează clipă de clipă
fiţi binecuvântată
Adăugat în 13/12/2011 de floridinmaracineni
Statistici
Opțiuni