Îndurarea Domnului ține în veac
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: La izvoarele de aur!  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 18/09/2011
Îndurarea Domnului ține în veac
(dupa Psalmul 118)


Pe Domnu-n veci să-L lăudăm
În veac este-ndurarea Lui,
Și la necaz să Îl chemăm
Doar El, e Domnul cerului

Iar când necazul mă doboară
În locurile largi mă scoate,
Cu dragostea Lui mă înconjoară
Cu El, eu mă încred în toate

Iar față de vrăjmașii mei
Dorințele mi le împlinește,
Nu pot să mă încred în ei,
El, e milos, mă ocrotește

Eu, vreau să Îmi fii adăpost
Că-n cei ce-s mari, nu mă încred
La Domnul doar, îmi găsesc rost
Dușmanii mei, vor să mă pierd

Când Neamuri mă împresurau
În bucăți, toate le-am tăiat
Și ele când mă înconjurau
Al Său Nume, eu L-am chemat

Iar Domnul meu m-a ajutat
Pe rând, pe toți i-am nimicit
Ca un roi care a zburat
S-au dus și nu au mai venit

Căci Domnul e a mea tărie
Iar eu, Îl laud neîncetat,
Biruitor în tot să fie
Prin El, putere am căpătat

Se înalță a Domnului dreptate
Nu vom muri, ci vom trăi,
El, e biruitor în toate
Iar El, nu mă va pedepsi

Și largi porți a neprihănirii
Să le deschidem, să intrăm,
Pe Dumnezeul mântuirii,
În veșnicii să-L lăudăm.

Amin

Câmpia Turzii, 3 septembrie 2011
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1129
  • Export PDF: 14
  • Favorită: 1
Opțiuni