Ce tristă e tăcerea cuvintelor făr’ glasuri,
Cu simfonii și versuri mereu stinse-n abisuri,
Încremenite-n stânca, fără simțirea vieții,
O lume înghetată, în umbra rece a ceții…

Cât de lipsită-i lumea de inima ce bate,
În trupul slăbiciunii, ce ar vrea, dar nu se poate,
Cât de amar e gustul ce-i uneori furtună…
Șuvoi de ploi si lacrimi, în ochii triști se adună.

Pelin e-n ochii limpezi ce văd mereu doar noapte,
Când vine iar vrăjmasul să toarne a lui șoapte,
Nefericiri, durere, otrava disperării,
Un urlet ce îngheață până-n străfundul zării…

Atâtea boli, suspine se prăvălesc în Vale,
'cercarea-i tot mai aspră pentru creștin pe Cale,
Și lângă suferințe atâtea vești și gânduri,
Lovesc în ființa tristă ca-a mărilor talazuri.

………………………………………………….

De n-ar fi Domnul astăzi, s-aducă mângâiere,
Să-I simți Cuvântul sacru cu gustul Său de miere,
Chiar duhul plin de râvnă străpuns ar fi de jale,
Mai sfărâmat ca trupul atins de-atâtea boale.

……………………………………………………

Nu-i viață doar în corpul de carne și de sânge,
Ci viața e in spirit, ce-i foc ce nu se stinge,
Stăpân peste materie, când e supus Iubirii,
Desprins de lanțul lumii și de puterea firii.

Nu ochii din orbite văd ce e Adevărul
Și nu urechi de carne aud ce e Cuvantul.
În știința cea din lume nu e înțelepciune,
Pe altarul căutării e stins orice tăciune…

Speranțele din fire sunt cântec de sirenă,
Căci clipa ei e totul, iar viața o arenă,
Actori pierduți si roluri create-n praf și aburi,
Scenarii poleite, minciuni născute-n neanturi!...

Puterea adevarată e în sfântă rugăciune,
Ce mișcă munți și dealuri, nu-n recea moliciune,
Ea mișcă Cer și astre când arde în Iubire,
Aprinsă de sfințenie și dragostea de Mire!

Nu suntem trup, ci spirit, nu carnea ne conduce,
Nu-i hrană doar din pâine, ci din Cuvântul dulce,
Puterea nu-i în brațe, nici în picioare repezi,
Nici în idei pierdute pe al istoriei lespezi.

Când cortul ființe noastre se va desface odată,
Ne vom găsi Cetatea, pentru cei sfinții creată,
Iar ochii triști aicea ce n-au văzut lumină,
Vor străluci ca aștrii în Gloria cea deplină.

Și trupul cel din lutul crăpat și ars de focul,
Ce-nlăntuiește-n chinga durerilor ca jarul,
Va fi schimbat în slava neputrezitei fire,
Trăind eternitatea, cu Domnu-n fericire .