Ca un cântec este zarea,
Roz e cerul, roz e câmpul...
A ieşit semănătoarea
Să ne semene pământul.

Cu metalul sună, sună
Şi cu roţi cărare face...
Parcă văd cum se adună
Roade-n lucrul ei de pace.

Sidefie i-i culoarea
Şi-i cu buchii occidente,
Trece grav semănătoarea
Fără stop şi accidente.

Iar din urmă-or creşte roade,
Ce s-or zbuciuma sub Soare,
Doar un gând prostesc mă roade:
Ce grâu seamănă ea oare?

Şi când toţi băteau abacul,
Scărpinându-şi abdomenul,
Pe furiş am tras capacul
Şi sub el privii cu jenă.

Mamă dragă, dar e goală!
N-are-n sine nici o boabă,
Sclifosindu-se ca boală,
Demagogă ca o babă.

Ea îmbla încolo-ncoace,
Semănându-ne doar vântul,
Iară noi credeam - cu pace
Ni se umple tot pământul...

N-am dormit o noapte-ntreagă:
Ce-o să crească pe câmpie?
Obosit stăteam ca magul
Ce nu vede steaua vie.

S-au prelins lacrimi de sare,
Au căzut, sunând, în poale...
Câte-n lume mai sunt oare
Mincunoase de-astea goale?

Cât pământ pustiu rămâne
Cu speranţele de minune
Când pe el va creşte mâine
Doară spini şi mătrăgune?

De-unde să luăm seminţe
Pentru-a noastră arătură,
Nu pustii făgăduinţe
Recitite doar de gură?

Dimineaţa ciocârlia
Revărsa albastră viaţă:
Vine ziua, ziua vie!
Bună, bună dimineaţă!

Mi-adunai lacrimi în palme,
Le făcui cu suflet calde,
Fără cuvântări şi psalme
Eu le semănai în brazde.

Ce va creşte nu ştiu, oameni,
Dară, cred, că nu tăcere...
Eu Te rog, pe lacrimi, Doamne,
Toarnă Viaţă şi Putere!