Ce-aş face Doamne fără Tine?

Ce-aş face Doamne fără Tine
Pe marea lumii, învolburată
Când de furtuni e frământată,
Când în forţă asupra-mi vine
Şi nu pot singur piept a-i ţine?

Şi ce m-aş face, făr' de Tine
Când apele apar spumegate,
Când valuri mari şi-nfuriate
Lovesc în maluri cu asprime
Voinţa vrând să îmi suprimee?

De n-ai fi în furtuni şi-n valuri
Pe-a lumii mare zbuciumată,
Când viaţa mi-e ameninţată
Izbit să fiu de stânci şi maluri,
Mi-aş pierde sfintele idealuri!

Şi ce m-aş face, de vrăjmaşii
La fel ca şi-apele, m-alungă,
Prin săgeţi să mă străpungă,
De n-ai fi, să le opreşti paşii
Înspăimântându-se ca laşii? ...

Ce-aş face Doamne fără Tine
Când lumea mi-este împotrivă,
Când pasul mi-este în derivă
De n-ai fi Tu, spre a mă ţine?
Dragostea s-ar stinge-n mine!

Şi-aş fi ca un pom fără roade,
Ca un izvor sec, fără de apă,
Ca şi-o fântână, ce n-adapă,
Ca bradu-n munte care cade,
Ca via stearpă, ce-n foc arde.

Şi-aş fi ca frunza ce-i purtată
În sus şi-n jos, în val de vânt
Când toamna cade la pământ,
Plutind în zboru-i şi-aruncată,
De trecători spre-a fi călcată.

Aş fi ca pasărea în urmărire
De uliul cel flmând şi lacom
Ce n-ar avea-n faţă obstacol,
Şi-aş cădea pradă de-obosire
Sub prea hulpava-i căsăpire.

Dar mulţumiri, că nu-aşa sunt!
Ci Tu mă ţii cu mâna-Ţi bună
Statornic de-a sta în furtună,
Şi paşii-mi vieţii, Doamne Sfânt
Tu mi-i îndrepţi după Cuvânt!

Flavius Laurian Duverna
23 septembrie 2011