Eram la margine de lume
Şi într-un timp nemăsurat,
O, Doamne Bun, doar TU cu mine
Eram departe de păcat.

Din stele ne făceam cununa,
Din curcubeie-cingători,
Iar viforul ţineam în mână
Şi-n suflet aveam numai flori.

Şi ne-am jurat sfântă iubire
Atunci, la margine de lume,
Iar pe nisip se adânciră,
De paşii noştri, două urme.

Ne-am despărţit, anii s-au dus...
Şi-au curs amaruri şi dureri,
TE-am căutat în jos şi-n sus
Şi TE-am strigat – TU nicăieri.

A nimănui şi-ndurerată,
M-am dus la margine de lume
Să-mi bucur inima-necată,
Privind aceste sfinte urme.

Dar n-am găsit decât pe una,
Un singur pas....O, Doamne Bun!
M-ai părăsit pe totdeauna?
De-acum amarul cui îl spun?

Nevrednică şi disperată,
Îmbraţişam pamântul mut,
Când, din înalt, o raza caldă
Şi glasul sfânt să Ţi-l aud:

- Copilă, acesta-i pasul Meu,
Îţi ştiu adâncul plin de chin,
Atunci când ţi-era cel mai greu,
Eu te purtam în braţe lin..

Sofia Vicoveanca