Elegantă şi-arogantă,
A venit şi a privit;
Şi în urma ei de frică,
Florile s-au ofilit.

Se crede mare regină. !
Se şopteşte printre dinţi
Iar din tufa de verbină:
Doamne, unde-s zilele fierbinţi?

Este mare vânzoleală,
Au pălit cu toţi la faţă
Când din nou,"parfum de toamnă,
O ediţie-ndrăzneaţă!

Numai bradu' uşor zâmbeşte
Şi-i răspunde printre ace:
-Doamnă - toamnă nu te pierde,
Vino, să te văd la faţă!

'Nfuriată pân' la culme,
Toamna l-a sfidat din ochi
Că nu poate să-l golească,
Frunza să i-o pună jos.

Ocoleşte iar grădina,
Şuierând nervoasă-n frunze;
Şi de faţa ei cea rece,
Soarele, raza-şi ascunde.

A rămas tristă grădina,
Frunzele se-aştern pe jos;
Iarăşi, pomii goi de frunze,
Îşi lasă privirea-n jos...