Cat de mult ma aseaman cu tine!
Odaita mi-am pus-o-n vanzare,
altarul nu-i dres si nu vreau
sa mai stau sa privesc catre zare!
Sa plec! Nu mai pot astepta
acel atunci cand voi imparati!
Eu vreau acum si-aici pentru totdeauna
dar nu mai stiu ce-nseamna a nadajdui...
Cat de mult ma aseaman cu tine!
Epistola mi-o scriu insetata-n pustie
si decat sa ma supun si paine,
mai bine viata 'ceasta! Care vesnicie?
Cine s-a-ntors din ea? Se poate?
Sa spuna cineva si catre mine, lsmael,
As vrea sa li ating picioarele si fata
sa-i straluceasca ca atunci la Peniel!
...
Cat de mult ma aseaman cu tine!
M-am intors, altarul l-am dres,
odaita n-o mai vand, caci Acel ce e Viata,
cu min' la cina sa ramana a ales!
Poezia am scris-o la predica fratelui Danut Crisan. Atunci am inteles ca oricat am condamna-o pe Agar, suntem ca ea fara de lsus. Bine c-a trecut prin pustia noastra taman cand muream noi de sete...