Când încercările revin
Eu la tine mă gândesc
Caci în Tin’ odihna o găsesc
Și pe deplin mă liniștesc

Oricât de greu și dificil ar fi
Cu tine alături eu voi birui
Căci nu’s copilul cel firesc
Ci fiul Dumnezeului ceresc

Și tot așa mergând ’nainte
M-apropii mai fidel de țintă
Nu mai jelesc în astă lume
Ci îți pășesc pe-a tale urme

Și tot așa mergând mereu
Mai curajos printre atei
Să te vestesc mereu
Pe tine Doamne Dumnezeu

Cum m-ai salvat și ridicat
Când ceața m-a învolburat
Când stam în plâns și somnoros
Pe-a osândirii rogojinii jos.

Când mă vedeam atât de vinovat
De-al meu subit, murdar păcat
Ce nu putea a fi răscumpărat
Decât prin sânge sfânt curat

Și-atuncea calm m-ai întrebat
De ce m-ai stai pe rogojină îndurerat?
Și ți-am răspuns că n-am pe nimeni
Să mă cufunde în apa deznădejdii!

Căci altul înainte-mi se cufundă
Iar eu rămân stingher și singur
Cu o speranță că-ntr-o zi
Mântuirea pentru mine s-o ivi.

Dar iată ziua mântuirii a venit
Când blând în ochii tu m-ai privit
Și-apoi în susur blând tu mi-ai grăit:
Scoală-te, ridică-te și umblă!

Părea o nebunie, ce vorbe-s astea?
Și totuși cu credință m-am supus
Și după atăția ani de deznădejde
Am lepădat al rogojinei plâns

Și-am început să umblu
Și să te preamăresc pe Tine
Cel ce viața-n mine ai aprins
Și-o pace, bucurie de nedescris.

Iți mulțumesc din inimă Stăpâne
Că te-ai gândit să treci pe lânga mine
Să mă ridici din deznadejdea-mi sumbră
Și-acum tot chinul îmi pare doar o umbră!

09 Octombrie 2011