Cercul lui Iacov

Se-ntunecase; de la tarle
venea un susur de cobuz
se auzea de peste ziduri
un freamat din cetatea Luz;
pe camp, alaturea de cale,
cu tampla pe un bolovan,
dormea, trudit de drum, un tanar
un calator catre Haran
dormea cu sufletu-n suspine,
dorit de tihna, de ragaz
si-o lacrima de-nsingurare
i se uscase pe obraz
desi barbat in plina fire,
el se simtise strabatut
de-un dor de cei lasati acasa
si-o teama de necunoscut;
era pribeag, pornit in taina,
cu inima-nghetata-n piept
dar nu amenintat de-un dusman,
ci chiar de fratele sau drept

erau doi frati nascuti din gemeni,
dar, dupa fire, doi straini
unul, un vanator napraznic,
cel'lalt, pastor cu ochi blajini;
unul privind cu necredinta
tot ce era in nevazut;
altul, in binecuvantare
intrezarind supremul scut;
si noul Cain, plin de ura,
vazand in frate-sau un ciot,
si-a zis: "il voi zdrobi in cale
cu binecuvantari cu tot"

afland de gandurile-acestea
degraba fratele cel bland
si-a-mbratisat cu drag parintii
si s-a pornit la drum plangand;
de aceea, cand pe piatra rece
pribeagul tampla si-a lipit,
el se simtise atat de singur,
atat de slab si parasit;
de cate ori si noi asemeni,
cand vantul lumii bate greu,
nu ne simtim uitati de oameni
si parasiti de Dumnezeu!
caci nu-ntelegem ca nu-i nimeni
uitat in gol, pierdut in vid
ca sunt doi ochi ce niciodata
nu atipesc si nu se-nchid

*

deodata, catre miezul noptii,
ca din lumina cea dintai,
veni din cer o stralucire
pe piatra pusa capatai
si se facu apoi o scara
in preajma omului stingher
si iata ca multimi de ingeri
veneau si se-naltau spre cer;
era atata stralucire
si-atati strajeri cu pasul viu
in locul ce mai inainte
parea o rapa, un pustiu;
s-a desteptat cu frica Iacov
din gloria acestui vis
turnand ulei pe varful pietrei,
el a privit spre cer si-a zis:
"Stapane, de vei fi cu mine
in orice loc pe-acest pamant,
si daca vei purta de grija
sa am paine si vesmant
si daca iar ma vei intoarce
de la Haran aici pe plai,
Tu-mi vei fi Domn
si-a zecea parte
va fi a Ta din tot ce-mi dai

*

si tanaru-a plecat; destinul
i-a fost mereu printre ciobani
cu bucurii si cu necazuri
dar dupa douazeci de ani
el se-ntorcea , cum scrie Cartea,
ducand cu el o mare gloata,
doua sotii si doua roabe
cu unsprezece fii si-o fata-
si slujitori si slujitoare,
cirezi de vite si vitei,
camile cu samururi grele,
magari si capre, oi si miei;
dar vai, desi bogat, el, Iacov,
fugea din nou catre-un liman
gonit, dar nici acum de un dusman,
ci chiar de socrul sau Laban;
caci Dumnezeu care vazuse
cum omul lacom de-avutie
facea din ginere o sluga
aproape fara de simbrie,
daduse Insusi El lui Iacov
tot dreptu-atator straduinti
si-i poruncise sa se-ntoarca
la-ndureratii sai parinti;

si-acum, la un popas, cand Iacov,
in focul dorului de-acasa
vorbea in lacrimi cu Rahela
sotia lui cea mai frumoasa
se auzi din drum un tropt
ca de ostire; si deodata
se cobora Laban cu graba
de pe-o camila asudata
"-de ce-ai fugit pe-ascuns de mine
luandu-mi fetele-n convoi,
ca un barbar ce ia cu sila
femei rapite in razboi?
ti-as fi facut urari de bine
in zvon de cantec si viori
strangandu-mi fetele cu lacrimi
si sarutand pe pruncusori;
o, mana mea-i destul de tare,
dar Dumnezeu, in mila Lui,
mi-a poruncit in vis: Ia seama,
o vorba aspra sa nu-i spui!
si-acum eu inteleg ca dorul
de cei de-acasa te-a patruns
dar spune-mi, idolii de aur
de ce mi i-ai luat pe-ascuns?"

s-a-ncrancenat de spaima Iacov,
lovit in duhul sau curat
"sa moara!" a zis el cu-asprime,
"sa moara cel ce i-a furat!
da; intra-n corturi, cerceteaza
si orice lucru, bun sau rau,
priveste-l cu luare-aminte
si ia cu tine ce-i al tau!"
laban a scotocit zadarnic;
insa comoara lui era
furata totusi de Rahela
si-ascunsa-n perna chiar de ea;
in zori s-au despartit ; iar Iacov
porni cu turmele la drum
osanda insa ce-o rostise
vai, nu s-a prefacut in scrum
si n-a pierit cum piere-un dangat
si ti se sterge din auz
ci a fost doar ACOPERITA
sub legamantul de la Luz;

*

trecura saptamani de zile;
ajunse Iacov la Sucot
acolo, c-un altar de piatra
slavi pe Domnul Sabaot
in adevar vedea el bine
ca-n anii acestia douazeci
un scut ceresc il aparase
de oameni rai, de inimi reci
ca legamantul ce-l facuse
pe cand a fost un biet pribeag
a fost mai mult decat o haina
decat o paine in desag

si intr-o noapte, Domnul Slavei
ii spuse iar, cu glasul strans:
"ridica-te si vino, Iacov,
la Luz, in locul unde-ai plans!"...
si Iacov, cu sotii, cu roabe,
cu fii, cu slujitori, cu averi,
veni s-aduca multumire
acelei tainice Puteri
de-ocrotirea ce-ncepuse
la capataiul de fugar
si incheia pe aceeasi piatra
un cerc de dragoste si har;
dar nu-i veni atunci in minte
sa ceara Iacov Celui Sfant
ca mai departe sa-i pastreze
acelasi har, pan' la mormant;
ca mai departe juruinta
din rugamintea lui fierbinte
sa tie-asupra-i chipul dulce
al unui Dumnezeu Parinte;
ca intre el si cer sa fie
nu lantul unei legi severe,
nu frica,
nu dreptatea aspra,
ci legamantul de infiere;
vai, Iacov n-a stiut sa ceara
ca cercul tainicei iubiri
sa fie-o cale fara capat,
o scara spre nemarginiri;
el puse piatra peste piatra
si, inaltand un stalp ca semn,
turna deasupra drept ofranda
un vas de vin si untdelemn;
apoi porni incet spre Mamre
iar Cel ce-i aparuse-n vis
plangea in urma lui
caci Harul era acum un cerc inchis

si n-a trecut prea multa vreme
cand, coborand catre Efrata,
cel ce fusese fiu'nainte
s-a si-ntalnit cu judecata
sentinta ce-o rostise Iacov
"sa moara cel ce a furat!"
lovi acum; venise Legea
si ea nu iarta de pacat
Rahela, ea, cea mai iubita,
o stea din sclipetul divin,
in chinuri fara de iertare
muri, nascand pe Beniamin

*

Noi, frate drag, ce har, ce taina!
prin duiosia Lui ISUS,
prin dragostea ce pentru oameni
L-a-nduplecat si L-a rapus,
avem un cerc etern de slava,
avem o scara spre zenit,
avem o cale ce ne-nalta
ca o spirala-n infinit
vegheaza dar si fii in clocot
si viata-n bratul Sau preda-ti
ca sa nu cazi din cercul slavei
in cercul asprei judecati.

AMIN