Am libertate să aleg
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Să Îl vestim pe Isus!  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 12/10/2011
Am libertate să aleg


Am libertate de la Tine
Viața să o trăiesc cum vreau,
Pot să aleg, să-mi fie bine,
Sau pot în lume ca să stau,

Mă pot sluji numai pe mine
Dacă așa e voia mea,
Și pot să nu ascult de Tine
Urmările, le voi vedea,

Când facem lucruri fără Tine
Bine, nicicând nu pot ieși
Și nu au cum să iasă bine
De nu suntem ai Tăi copii.

Singuri să nu ne înșelăm
Și lui Satan să-i facem loc,
În fața lui să nu cedăm
Și să nu facem a lui joc,

Nicicând să nu negociem
Noi singuri, liberi, cu păcatul
Că pân la urma regretăm
Și-n locul lui Isus, e altul,

Ce luptă să ne cucerească
Și viața noastră s-o ucidă,
Tot ce avem bun să nimicească
În viața noastră să decidă.

Dacă-i cedăm, a câștigat
În bătălia ucigașă,
Noi singuri, viața ne-am predat,
Nu mai avem o altă șansă,

Noi, însă avem libertatea
Să Îl alegem pe Isus,
Pe El, ce-I însăși bunătatea,
Ai Lui suntem, așa ne-a spus.

Prin încercări când o să trecem
El, este lângă noi mereu,
Și toată viata vom petrece
Lângă Tronul lui Dumnezeu,

Sunt doua mari promisiuni
Ce le-a făcut Isus Hristos,
Vom fi robiți de slăbiciuni
Și cu Satan rămânem jos,

Sau, Cerurile ne așteaptă
Si Fiul blând, slăvit, de sus,
Dacă pășim pe calea dreaptă
Și Îl urmăm, doar pe Isus,

Cu El, mereu, mână în mână
Să Îl rugăm cu stăruință
Ca să găsim calea cea bună
S-avem, parte de biruință

Și toate le-om uita o dată
Nimic nu ne vom aminti,
Vom fii lângă al nostru Tată
Cu El, de-a pururi vom trăi.

Amin

Câmpia Turzii, 10 octombrie 2011
Asa sora draga spune ca bine spui, Domnul sa te ajute si pe mai departe tot asa sa tii condeiul, salutari sfiinte din partea mea, cu drag Mia.
Adăugat în 12/10/2011 de radmaria
amin. frumoase versuri, frumoase cuvinte, cu Domnul inainte
fii binecuvintata
Adăugat în 13/10/2011 de 1954adina.9mai
Statistici
  • Vizualizări: 1568
  • Export PDF: 14
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 2
Opțiuni