CUM SPUI?
Cum spui că te încrezi în Mine
Când orice lucru-ți pare-o piatră,
Când nu te bucură vreun bine
Și grija ți-e pe chip săpată?
Cum spui că nu ți-e grea povara
Căci Mi-ai încredințat-o Mie,
Când tu, de iarna până vara,
Te plângi că-i greu și sărăcie?
Cum spui: „Sunt tare în credință! ”,
Când te doboară-o adiere,
Când ți se pare-o umilință
Să treci prin patimi și durere?
Cum spui că tu ești al Meu frate
Când dacă-ți cere-un om o pâine
Îl minți că nu poți, din păcate,
Și-l chemi să vină iarăși mâine?
Cum poți să fii așa fățarnic
Când te-am iubit atât de tare
Și-am fost cu tine-așa de darnic
Și ți-am purtat crucea-n spinare?
Te bucură-n necaz, creștine,
Fii bun și blând și fii mai darnic,
Să nu te rușinezi cu Mine
Și fii-n ogorul Meu mai harnic,
Căci nu e faptă fără plată
Și n-ai să fii uitat de Mine. . .
Ți-am dat o haină fără pată,
Ai grijă și păzește-o bine!
AMIN!
Mulți dintre noi, creștinii, afirmăm, aproape ostentativ, că noi suntem cei „sfinți”, că noi suntem cei „drepți”, că noi suntem cei „neprihăniți”, cu alte cuvinte că noi suntem „cei mai cei”. Problema este că de multe ori faptele noastre dovedesc exact contrariul, din păcate. Poezia este compusă din cinci strofe-întrebări și din două strofe în care se află soluția, așa cum o văd eu. În rest, las să judece cei ce vor citi!