Plange spicul

Plange-un spic ce simte-n coasta un tepus
Nu stia ca langa el, in acel culcus,
Unde astepta caldura, ploia ca un rau,
Langa el cazuse-o boaba ce nu era grau.

Si-ncoltit un fir aproape cum era si el.
Mic si gingas la-nceput, verde, crud si mititel
Insa cand se facu mare, el in loc de spic
Facu niste ramurele, nu stiu cum sa zic !

Care s-au intins asa, cum sa va descriu ?
Intepand intr-una spicul, plin si auriu.
Robii care observara, ce s-a petrecut
Spun stapanului, ca stiu ce au de facut.

Cer doar voie ca sa smulga, iute aceea neghina
Dar stapanul a spus « Nu, pana o sa vina
Vremea pentru seceris si atunci pe loc
Va fi strans-orice neghina, s-aruncata-n foc.

Nu cumva smulgand neghina, graul fara vina
Sa slabeasca, sa se miste, de la radacina. »
Asta este doar o pilda, despre noi vorbeste
Ca-mpreuna printre grau si neghina creste.

Singur, tu iti poti raspunde, nu e nici un nod
Incotro vei merge, unde ? uita-te la rod
Plange spicul, plange inca si azi stramtorat
Si asteapta ziua-n care va fi adunat.

Fiindca numai el ajunge in hambarul sfant
Dar neghina va fi arsa si-aruncata-n vant
Intelesul ? Graul tace si el n-o sa poata
A opri sa nu mai creasca neghina vreodata.

Ci cat fi-va grau pe lume fi-va si neghina
Pan’ la secerisul mare care o sa vina
Cand vrajmasul ce-o arunca astazi pe ogor
Impreuna cu neghina vor arde-n cuptor.

N. Bec