Vino, prieten, la Isus
Autor: Mihalca Inuţ  |  Album: Râuri de apă vie  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de mihalcainut in 18/10/2011
Viața e o pribegie; ce tot strângi întruna?
Srtângi comori și vrei să ai totul todeauna,
Stai o clipă și gândește, omule, te-ntreabă...
Ce e viața te-ai gândit, ce atâta grabă?

Te tot lupți, te ostenești, vrei să te îmbogățești,
Dar fericirea n-o găsești în lumea materială.
Dacă vrei să faci avere și să strângi arginți,
Caută întâi să ai aurul credinței.

Astăzi vreau să îți vorbesc mai pe îndelete,
Să te abat puțin din drum; stai, te odihnește.
Lasă jos a ta povară, n-o căra cu tine.
Dacă vrei să fii bogat, vino după Mine.

Cunoști locul care poate să îți ia povara?
Ai auzit tu de Golgota sau e prima oară?
Locul cel mai însemnat din întreaga lume,
Acolo te trec fiorii lacrimilor sumbre.

Acolo pe dealul sus a fost răstignit Isus
Și cu câtă suferință muri în chinuri grele
Să mă scape de păcat, lanțurile grele,
Patimi, pofte de păcat; m-a scăpat pe mine.

Nu vrei, prietene, și tu să scapi de rușine?
Tot ce strângi și tot ce ai e deșertăciune.
Poți povara să i-o dai și să scapi de lume.
Vino astăzi la Isus și-ai să găsești pășune.

Pășunea este Cuvântul care îți vorbește,
Îți dă hrană și te-ndeamnă, hai, te pocăiește,
Nu vei regreta nicicând de te-ntorci la Domnul,
Totul va fi minunat, dulce-ți va fi somnul.

El te duce la Izvoare care sunt curate;
Dacă bei puțin din ele primești viață, frate.
Atunci ai putea cunoaște ce e bogăția
Când cu Isus ce Domnește ți-ai făcut frăția.

Cel mai bun și minunat Frate pentru tine;
Nu te va lăsa nicicând să fii de rușine,
Te va lumina mereu să urmezi cărarea.
Dacă înțelegi acum, asta ți-e chemarea.

Nu e alta mai frumoasă și bogată, plină,
Calea Lui Isus Hristos e de viață plină.
Vino, deci, nu zăbovi, viața e frumoasă
Când cu Domnul o trăiești este luminoasă.

Vino suflet la Isus, lasă tot ce doare,
Să primești astăzi în dar a Domnului iertare.
La Golgota -cum ți-am spus- m-a chemat pe mine
Și de-atunci sunt fericit și scap de rușine.

Mi-a luat povara grea ce purtam odată,
Viață de blestem aveam de păcat pătată.
Dar la Golgota Isus m-a spălat cu al Său Sânge,
Să scap pururi de păcat, de moarte și rușine.

Astăzi eu am încercat în câteva clipe,
Să te aproii de Isus, de al meu Părinte,
Să simți pentru o clipă pacea ce Ți-o poate da
Domnul meu Isus Hristos. Vino la Golgota!

Amin
Vino azi din astă lume, din păcate și blestem, Domnul meu Isus te unge cu balsam și Undelemn.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
Opțiuni