Nu vreau, să fiu...

Nu vreau a fi un luciu de-amarant
Ca meteoru-n traiectorie-arzătore
Pe-ntinsul cer topindu-se-n neant,
Lăsând în urma-i, dâra ce dispare
Pierdută, pe nebuloasa lui cărare,

Ci vreau să fiu ca steaua aprinsă
Ce străluceşte în amurg de seară,
Ce luminează-n raze vii, nestinsă,
În bucuria celor ce-o înconjoară
Menirea-i radiind, văzând-o clară!

S-aducă lumii, prin a sa prezenţă
În feeria nopţii, farmecul ascuns,
Ce-n tremur licăreşte-n existenţă
Cerând prin insistenţă un răspuns,
Spre slava Celui, ce e Nepătruns.

Spre gloria Acelui, care m-a creat,
Să strălucesc ca diamantu-n soare!
Să reflectez, în văzul lumii apriat
Prin Dragostea măreaţă în salvare,
În Jertfa, adusă ca răscumpărare!

Născut, în voia marii-Nţelepciuni
Cu tainele-ncă-n mistere ascunse,
Produs, al multelor Sale minuni
Din ale Sale căi ce-s nepătrunse,
Să-mi duc menirea-n ţeluri puse!

Ca o cetate, zidită sus pe munte
Ce e vizibilă, de la mari depărtări,
De strajă peste crestele cărunte
Scrutând abisu-n cele patru zări,
Aşa să fiu prin sfinte transformări!

Flavius Laurian Duverna
20 octombrie 2011